Duminica 22 Decembrie

,,Locul a devenit murdar, plin de mirosuri insuportabile” - Clujenii reclamă că oamenii fără adăpost își fac culcuș chiar sub balcoanele lor


Numărul persoanelor fără locuință a crescut în ultimii ani la Cluj. 

Evenimentele neprevăzute, la care se adaugă și prețurile foarte mari ale locuințelor din municipiu, împing din ce în ce mulți oameni pe străzi. Aceste persoane îți caută refugiul pe unde pot iar de multe ori ajung să se adăpostească în apropiere de locuințele oamenilor, în spații insalubre. 

Un clujean care locuiește în Mănăștur reclamă faptul că un om al străzii și-a făcut culcuș sub un balcon al blocului în care locuiește. Acesta susține că situația durează deja de câteva luni iar în zonă a devenit extrem de murdar.

,,Bună ziua, La blocul nostru (str.Primăverii in spate sub un balcon de la parter) și-a făcut culcuș de vreo câteva luni un bărbat fără adăpost (practic e locul lui de dormit, vine cam dupa ora 22, câteodată și în timpul zilei). Locul a devenit murdar, plin de mirosuri insuportabile. Vă rugăm sa faceți demersurile necesare pentru ca acesta sa nu mai stea în acel loc.”, a reclamat clujeanul. 

Deși în Cluj-Napoca există locuri care să primească astfel de persoane, mulți dintre cei fără adăpost rămân pe străzi. 

O soluție ar fi acțiuni mai dese ale autorităților locale și îndrumarea oamenilor fără locuință spre Adăpostul de Noapte al Primăriei Cluj-Napoca. de pe strada Oașului, nr. 298. Aici, se oferă cazare pe timpul nopții și o masă caldă. 


Comentarii Facebook