Duminica 22 Decembrie

Londra vs. Cluj! O familie de IT-iști a deschis Cutia Pandorei pe internet: „Clujul e fain, dar scump/E un oraș supraevaluat”


După 11 ani de locuit în Marea Britanie, o familie de IT-iști români se gândește serios să se mute în Cluj-Napoca, pentru că a primit o ofertă de muncă. În încercarea de a lua o decizie bine informată, aceștia au apelat la rețelele sociale pentru sfaturi despre cum este viața în orașul de cinci stele, în special comparativ cu traiul din Marea Britanie.

Tânăra mămică a relatat pe rețelele de socializare că ea și soțul ei au doi copii sub cinci ani și își doresc să se poată bucura de munții care înconjoară Clujul, de liniște și  de un stil de viață decent.

Mămici (poate tătici), 

Am nevoie de ajutorul vostru în a lua o decizie corectă. 

Noi locuim de 11 ani în UK și avem o oportunitate profesională, doar ca e cu mutare în Cluj. Suntem o familie cu doi copii mici, sub 5 ani. Noi nu avem pe nimeni în Cluj, dar asta nu e determinant. 

Deci, împărtășiți vă rog cum e viața în Cluj, în special dacă aveți și o experiență în UK. 

Multumesc anticipat

Edit: Multumesc pt mesaje, pt ca multe spuneți “depinde de stilul de viață” am zis să fac un edit. Noi în UK suntem ok, și financiar/social/etc. Ce “aș vrea” de la Cluj, ar fi zona de munte care e mai aproape și mai multe ieșiri cu copii, mai multă siguranță pe stradă, poate o viață mai puțin alertă într-un oraș mai mic. De bani…câți ai, atâta cheltui, amândoi lucrăm în tech, nu cred ca vom muri de foame. Ca stil de viață, nu suntem cu eticheta pe haine, mâncare normal atât cu gătit cat și ieșit, ne place sa petrecem timp cu copii, sa facem activități, din astea”, a întrebat tânăra mămică. 

În timp ce unele persoane se declară îndrăgostite iremediabil de Cluj, alții susțin că s-au confruntat cu o serie de provocări: costurile ridicate ale traiului, aglomerația din trafic și accesul limitat la educația preșcolară.

Românii care au revenit din Londra la Cluj menționează că prețurile de pe piața imobiliară sunt comparabile, în unele cazuri chiar mai mari, decât cele din Marea Britanie.

Nu știu exact ce sfat să dau pentru că noi nu ne dorim să ne mutăm înapoi în Cluj. Fiecare situație e particulară, iar noi nu ne-am întoarce pentru nimic în lume din foarte multe motive.

Și eu am locuit în UK, la Londra mai exact, aproximativ 5 ani. Viața în Cluj e mai scumpă ca acolo. Eu așa văd situația și cel puțin o dată pe an ajung la shopping la Londra, pentru că la noi e mult mai scump. Dacă sunteți ok profesional, o să vă fie bine.

Cel mai scump oraș din România, dar și cel mai frumos.

Am locuit 10 ani acolo și ne-am mutat în București pentru că devenise sufocant (foarte scump, foarte aglomerat... nu are transport subteran, ceea ce îl face foarte greu de accesat cu mijloace de transport personale).

Un oraș universitar, foarte, foarte aglomerat, foarte scump, atât la locuințe cât și la alimente, idem grădinițe private sau spitale private. Deplasarea de la serviciu la locuință costă mult timp și nervi!!!

Eu una nu aș lăsa UK pentru România; sunt născută și crescută în Cluj. Comparativ... Clujul e frumos, dar extrem de scump. Dacă locuiești pe lângă Cluj, nu mai poți spune că e Cluj... e ca și cum compari Luton cu Londra, de exemplu. E Londra, dar nu e Londra

Aici, una din 4 familii întoarse din UK în Cluj cam în același timp... după 5 ani, nu mai suntem niciunul acolo. E un oraș supraevaluat. Puțin mai dezvoltat față de alte orașe din România, dar, în final, e tot România, doar că totul e mult mai scump. Chiar dacă, din punct de vedere financiar, aveam aceleași venituri ca în UK, calitatea vieții nu se compară. Pe noi ne-a lovit tare faptul că la sfârșit de weekend te lipseai să pleci în plimbare din cauza traficului, nu prea ai ce vizita în zonă, parcurile sunt mici. Să nu mai spun că în 5 ani în UK nu mi-a spus nimeni o dată să mă duc la mine acasă, iar în prima lună în Cluj am fost trimiși „la noi acasă” de 2 ori, fiindcă aveam numere la mașină de alt județ.

Aș alege Clujul cu ochii închiși!

E frumos la Cluj; am crescut la sat în județul Cluj, școala am făcut-o la Cluj. E un pic aglomerat, dar e modern, cu o mulțime de posibilități, activități pentru copii, dansuri, muzică, ansambluri, aventură în natură”.

Comentarii Facebook