Duminica 22 Decembrie

Lucan explică de ce a primit Alexandru Arșinel un rinichi atât de repede, în numai TREI ZILE

 

Profesorul Mihai Lucan, șeful Institutului de Transplant Renal Cluj, explică de ce a primit actorul Alexandru Arșinel un rinichi după numai trei zile de la consult. 

 

Mihai Lucan a spus că vârsta înaintată a actorului, 70 de ani, nu este un impediment pentru efectuarea unui transplant. ”Nu am contraindicaţie vârsta pacientului. Dacă vă veţi uita pe statisticile americane o să vedeţi că 40% din pacienţii transplantaţi au peste 60 de ani, iar 11% au peste 70 de ani. Arşinel este al treilea caz de pacient peste 70 de ani care a suferit un transplant de rinichi anul acesta", a spus Mihai Lucan, conform evz.ro .

 

Acesta a precizat că Alexandru Arșinel a fost compatibil cu donatorul. ”Se poate să ai 40 de ani şi starea ta biologică să fie mai proastă decât cea a unuia de 70 de ani. Aceste două criterii l-au recomandat pe Arşinel. Putea să fie şi Papa. Ca dovadă că am avut dreptate este faptul că la trei zile de la transplant pacientul de plimbă pe holurile spitalului. O ţară întreagă e fericită că l-am salvat pe tipul ăsta care-i bucură cu glumele lui şi se găseşte cineva să spună că nu am făcut bine”, a spus Mihai Lucan, făcând referire la Scrisoarea deschisă publicată de Știri de Cluj. O puteți citi AICI.

 

Alexandru Arșinel s-a prezentat pentru un consult la Institutul de Urologie și Transplant Renal (IUTR) Cluj luni, 26 august, și după 3 zile, în 29 august, a fost transplantat.

Comentarii Facebook