Lucrări de renovare de peste 700.000 de lei la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca FOTO


Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca funcționează în peste 30 de clădiri distincte, majoritatea monumente istorice, disparate în Municipiul Cluj-Napoca, astfel că, spun cei din conducere, eforturile de reparații și mentenanță sunt continue. 

În perioada 2014 - 2020, la Secția Clinică de Endocrinologie au fost făcute lucrpri de reniovare și modernizare ăn valoare de 720.000 de lei.

Ne propunem, în perioada următoare, să vă prezentăm secțiile spitalului unde am reușit să intervenim și să încheiem, parțial, lucrări de reparații și reabilitare.

Începem cu Secția Clinică Endocrinologie, localizată pe Strada Louis Pasteur. Având în structură 35 de paturi (32 pentru adulți și 3 pentru copii), Secția Clinică Endocrinologie asigură investigații și tratament pentru pacienții cu patologie endocrină.  Secția trece, începând cu 2014, printr-un proces de modernizare. Cele mai semnificative lucrări de reparații au avut loc în anii 2018 și 2019, când, cu ajutorul unor alocări ale Consiliului Local și din venituri proprii, am reușit să modernizăm saloanele și să finalizăm lucrările hidroizolarea clădirii și extinderea sistemului de detecție a incendiilor. Valoarea lucrărilor efectuate în clinică, în perioada 2014-2020 este de peste 720.000 lei. În limita fondurilor disponibile, anul viitor, se vor efectua lucrări în zona ambulatoriului și a spitalizării de zi. 

În plus, pe lângă aceste lucrări, au fost înlocuite paturile, saltelele și noptierele în saloanele renovate, iar în 2019 secția a fost dotată cu un ecograf cu modul de elastografie (măsurarea densității unui țesut), sporind precizia diagnostică a naturii benigne sau maligne a nodulilor tiroidieni”, transmit reprezentanții spitalului.

Comentarii Facebook