Duminica 22 Decembrie

„Lucrările de excavare sunt făcute peste capul clujenilor”. Locuitorii unui cartier din Cluj, furioși din cauza lucrărilor la un bloc ridicat în zonă


Este scandal la Cluj din cauza construcției unui bloc pe strada Constantin Brâncuși. Pietonii se plâng că sunt nevoiți să ocolească pe carosabil excavatorul lăsat în mijlocul drumului. 

Părinții care își duc copiii la grădiniță trebuie să treacă pe sub cupa încărcată de pământ a excavatorului.

„Haos pe trotuarele Clujului în orașul de cinci stele. Construcția blocului controversat de pe strada Brâncuși nr.111-113 forțează pietonii să ocolească pe carosabil, cum pot, lucrările nesemnalizate. Vorbim desigur despre singura bandă de circulație, unde autobuzele deja întâmpină probleme în urma îngustării acesteia. 

Lucrările de excavare sunt făcute la propriu, peste capul Clujenilor, care sunt nevoiți să-și găsească singuri o cale de trecere. Îi fain să-ți duci copilul la gradiniță pe sub cupa încărcată de pământ a excavatorului? Doresc să menționez că aceasta este situația de mai bine de o săptămână pentru fiecare pieton din zonă și nu o situație punctuală”, ne-a relatat un clujean. 

Comentarii Facebook