Duminica 22 Decembrie

Lucrările la Catedrala greco-catolică din Piața Cipariu durează de ani buni. Guvernul ar putea aloca 3 milioane de lei anual pentru finalizarea lăcașului


Senatul a adoptat luni proiectul de lege privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Martirilor şi Mărturisitorilor Secolului XX din Cluj-Napoca. Astfel, Guvernul ar putea aloca 3 milioane de lei anual pentru finalizarea catedralei greco-catolice din Piața Cipariu. Au fost înregistrate 92 de voturi „pentru” şi 17 abţineri.

„Guvernul României şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale implicate au obligaţia de a acorda la solicitarea Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică tot sprijinul necesar, în condiţiile prevăzute de lege. Anual se alocă de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte suma de 3 milioane lei pentru realizarea ansamblului. (…) 

Suma alocată se prevede distinct în bugetul Secretariatului General al Guvernului, respectiv Secretariatului de Stat pentru Culte şi se acordă ca sprijin financiar Episcopiei Române Unite cu Roma Greco-Catolică de Cluj-Gherla”, arată proiectul de lege.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Comentarii Facebook