Duminica 22 Decembrie

Lucrările la tronsonul de autostradă Cheţani-Câmpia Turzii, la mila vremii. Grindeanu: „Să nu plouă foarte mult, atunci ritmul va fi unul mai scăzut”


Segmentul Cheţani-Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania ar putea fi terminat până la sfârșitul anului, dacă vremea ține cu constructorii, a anunțat Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. 

”Termenele pe care le-am auzit de la constructor, am văzut toată lucrarea, de la un capăt la altul, ar putea fi sfârşitul acestui an când să fie finalizată această lucrare. Ştiţi foarte bine, ea a început prin 2016-2017, din păcate nu a mers în ritmul dorit, s-a reziliat contractul, iar anul trecut în toamnă, undeva în octombrie-noiembrie, a fost preluat contractul de această nouă asociere de companii care (...) face treabă, deci lucrările merg într-un ritm foarte bun şi de aia suntem optimişti că până la sfârşitul anului putem să dăm în circulaţie, dacă şi vremea e una potrivită lucrărilor, să nu plouă foarte mult, pentru că atunci ritmul va fi unul mai scăzut. Sunt mulţumit de ce am văzut aici”, a declarat, miercuri, Sorin Grindeanu, aflat într-o vizită pe şantierul autostrăzii Cheţani-Câmpia Turzii.

Amintim că, al doilea contract pentru cei 15,7 km de autostradă a fost semnat anul trecut, în octombrie, după eșecul primei companii care a câștigat licitația, care a intrat în insolvență și a lăsat lucrările la stadiul de 40%. Odată cu semnarea contractului, noii constructori, asociația austro-germană Strabag - Geiger, au primit și termenul de 21 de luni pentru a termina restul lucrărilor. 

Așadar, dacă vremea nu le va băga bețe în roate constructorilor, vor fi finalizați, în sfârșit, anul acesta, cei 15 kilometri de autostradă care se află în lucru de mai bine de 6 ani.  

Ministrul se arată mulțumit de felul în care decurg lucrările, menționând că și factorii locali de decizie din administraţia locală sunt satisfăcuți de noul constructor.

constructori.jpg

Comentarii Facebook