Vineri 22 Noiembrie

Luna Buck sau Superluna: Cea mai mare lună plină din 2022


Azi-noapte am avut parte de cea mai mare lună plină din 2022. Astrul ceresc a fost cel mai aproape de Pământ, iar Superluna a putut fi admirată în toată splendoarea sa.

Luna se poate observa de îndată ce apune Soarele, chiar în partea estică a bolții înstelate. A fost o seară impresionantă pentru amatorii de evenimente astronomice, care au putut admira cea mai mare lună plină de anul acesta. Astrul ceresc a fost mai mare şi mult mai strălucitor decât o lună plină obişnuită. Explicaţia este una cât se poate de simplă.

Este şi Lună plină, dar şi Luna se găseşte la perigeu, deci distanţa între Pământ şi Lună este minimă. Din acest motiv, Luna va părea puţin mai mare în diametrul ei aparent”, declară astronomul de la Observatorul din Galați, Ovidiu Tercu. 

Sfaturi de la astronomi, dacă vrem să facem un studiu

Să fie fotografiată Luna, în fază de Lună plină, şi să mai fotografiem peste câteva luni. Vom vedea, dacă suprapunem cele două imagini, vom vedea că diametrul aparent al Lunii este puţin mai mare decât în mod obişnuit”, a mai explicat Tercu, potrivit observatornews.ro. 

Cei care vor să încerce acest experiment o pot face şi în nopţile următoare. Această plenitudine va dura până vineri, 15 iulie, dimineaţă.


Comentarii Facebook