Vineri 22 Noiembrie

„Mă confrunt cu o problemă destul de ciudată”. Doi tineri nu reușesc să-și găsească chirie în Cluj pentru că sunt muncitori


Doi tineri care locuiesc în Cluj se află în dificultatea de a-și găsi o chirie din cauza activității pe care o desfășoară în oraș. Tinerii zic că mai mulți proprietari nu au vrut să le închirieze apartamentul pentru că lucrează în domeniul construcțiilor. 

„Nu dorim muncitori”, le-ar fi spus  mai mulți clujeni pe care au încercat să-i contacteze pentru închiriere. Experiența i-a descurajat și deși nu se simt discriminați aceștia nu înțeleg cu ce au greșit, de aceea și-au relatat toată experiența pe o rețea de socializare. 

„Scriu această postare oarecum nervos, deci e posibil sa folosesc limbaj licentios. Salutare, de ceva timp mă confrunt cu o problema destul de ciudată și pe care personal nu am mai intalnit-o. Eu cu vărul meu (ambii 30 de ani) lucram la o firma de construcții din Cluj. 

Suntem specializati pe un domeniu care necesita mai mult de 2 neuroni ca sa poți profesa.

Cazarea e asigurata de firma, însă am considerat ca ar fi timpul să evoluăm și să închiriem un apartament amândoi, având ca pasiune gaming-ul și alte chestii boring din IT. De vreo doua saptamani, tot sunăm și cand suntem întrebați ce lucram, răspunsul e același : „A, ne cerem scuze, dar nu dorim muncitori”. Pai ce p** au muncitorii în construcții, râie?

Acum două zile am fost să vedem un apartament care chiar era pe gustul nostru, am spus ca îl luăm și astăzi suntem anunțați că o venit nu știu ce neamuri îndepărtate și l-o luat. Nu mă simt discriminat, însă e annoying as fuck să fii clasat drept betiv/needucat fiindcă lucrezi în construcții - e drept, 90% din muncitori îs betivi și needucati, dar mai exista si exceptii.

Așadar, revin la întrebarea mea: Ce au muncitorii în construcții de nu sunt priviți cu ochi buni in Cluj?”, a relatat tânărul pe o rețea de socializare. 

Comentarii Facebook