„Mă confrunt cu o problemă destul de ciudată”. Doi tineri nu reușesc să-și găsească chirie în Cluj pentru că sunt muncitori
Doi tineri care locuiesc în Cluj se află în dificultatea de a-și găsi o chirie din cauza activității pe care o desfășoară în oraș. Tinerii zic că mai mulți proprietari nu au vrut să le închirieze apartamentul pentru că lucrează în domeniul construcțiilor.
„Nu dorim muncitori”, le-ar fi spus mai mulți clujeni pe care au încercat să-i contacteze pentru închiriere. Experiența i-a descurajat și deși nu se simt discriminați aceștia nu înțeleg cu ce au greșit, de aceea și-au relatat toată experiența pe o rețea de socializare.
„Scriu această postare oarecum nervos, deci e posibil sa folosesc limbaj licentios. Salutare, de ceva timp mă confrunt cu o problema destul de ciudată și pe care personal nu am mai intalnit-o. Eu cu vărul meu (ambii 30 de ani) lucram la o firma de construcții din Cluj.
Suntem specializati pe un domeniu care necesita mai mult de 2 neuroni ca sa poți profesa.
Cazarea e asigurata de firma, însă am considerat ca ar fi timpul să evoluăm și să închiriem un apartament amândoi, având ca pasiune gaming-ul și alte chestii boring din IT. De vreo doua saptamani, tot sunăm și cand suntem întrebați ce lucram, răspunsul e același : „A, ne cerem scuze, dar nu dorim muncitori”. Pai ce p** au muncitorii în construcții, râie?
Acum două zile am fost să vedem un apartament care chiar era pe gustul nostru, am spus ca îl luăm și astăzi suntem anunțați că o venit nu știu ce neamuri îndepărtate și l-o luat. Nu mă simt discriminat, însă e annoying as fuck să fii clasat drept betiv/needucat fiindcă lucrezi în construcții - e drept, 90% din muncitori îs betivi și needucati, dar mai exista si exceptii.
Așadar, revin la întrebarea mea: Ce au muncitorii în construcții de nu sunt priviți cu ochi buni in Cluj?”, a relatat tânărul pe o rețea de socializare.
127 Comentarii
norma ca nu vreti muncitori, ca sunteti niste p*zde de oameni care v ati obisnuit cu alte p*izde sa le aveti in chirie. sunteti niste s*clavi infecti ai societatii de puf acolo la cluj. doamne fereste sa ai muncitori in casa ca poate iti f*t mamica
asa e de cand lumea
Muncitori din Vaslui
Fereasca bunul Dumnezeu sa ai muncitori pe santier in chirie deasupra ta , tot blocul rasuna , o mizerie de trebuie masca de gaze, sepisape jos in baie , borasc in vana , rup chiuveta , praf iti fac tot apartamentul , rasuna blocul , umbla cu bocontele alea prin toata casa de zici ca ai turma de bivoli desupra ta - no, deaia nu va vrea nimeni !
Asa e, toti muncitorii sunt niste gunoaie bipede needucate, galagioase si murdare. Exact ca tziganii.
Este rezultatul " siliconizarii " fortate al orasului Cluj de catre mult iubitul si apreciatul prim gospodar.
Si va mai mirati ca nu gasiti pe nimeni sa puna faianta sau sa zugraveasca imobilul vostru ! Nimeni sa va schimbe/ sa repare instalatia sanitara sau cea electrica !
" Munca " a devenit ceva de dispretuit in acest oras.
Va uitati… Citeste mai departe
@Tit: Îmi fac singur orice lucrare , ca d-aia am ce am … nu de înapoiat ::)))
@Tit: cata drama. Cine naiba se uita cu dispret? In afara celor care au venit in Cluj, suntem si noi astialalti care eram deja aici si lucram. Nu e vina noastra ca au inchis toate fabricile si ce mai era , unde au lucrat parintii si bunicii nostri , etc ...Deci se lucra, se lucreaza si se va lucra in continuare ca altfel am cere toti un leu pe drum.… Citeste mai departe
@Tit: Exact, multi prosti fuduli in orasul Caritas.
Iar scrieti porcarii
. Ca le asigura firma cazare si ei vor chirie!!!!!!! Firfizoni care vb pe nas . Numa ca is veniti din zone defavorizate si vin aici sa se dea rotunzi . Is din aceea care nici cica nu se poate cind respira.
@Nahus: Cazarea lor e ca la camin. 8-10 intr-o camera. Daca baietii isi permit chirie, de ce sa nu stea decent? Neuronul tau obosit, nu zice nimic.
@Stil:
@Nahus: cica?
pleaca baaa de unde-ai venit si mai lasa-ne cu constructiile tale...glogaz venit deaiurea...pleaca si construieste la gaozarii tai ...din locurl de bastina..
@ciolacu: Corect! Sa plece toti. Sa va infundati in rahat, lenesilor! Ca un ardelean calca de doua ori intr-un loc si a treia oara la mijloc. Pana ganditi voi cum se face ceva, trece decenalul.
@ciolacu: Ii stii? Saracii de voi, sunteti invadati exact cum invadati voi Europa
.
@ciolacu: Bănuiesc ca părinții și bunicii tai s-au născut si au crescut prin centrul orașului sau încă le mai folosești opiniile?
Ca săracul n-are șanse și miroase a prost… cum am auzit la o mare “ doamna” de m-am supărat pe dansa… și nu mai știu ce să zic!!!
Decât ca asta e, păcat.
" e drept, 90% din muncitori îs betivi și needucati", aici ti-ai dat si raspunsul la intrebarea ta. De aia nu vrem, ca-s niste jegosi, nespalati si-si bat joc de apartamentele in care stau. Curatenie zero. La cat am dat pe un apartament, am DREPTUL sa-mi selectez clientela.
@Geo:Adica esti o putoare, nu-ti place munca, traiesti din inchirieri, dar iti permiti tu sa aselectezi clientela. Stai dracului cu apartamentul gol si mars la munca!
Si dece draku nu ziceti ca lucrati in IT? Proprietarii nu au voie sa va verifice cartea de munca
@George1000: Cer ce vreau dacă vrea la mine. Nu-mi spui tu ce să verific. Am un test în care-i întreb și ce mănâncă și dacă văd ca stau și gătesc acasă ( strică plita, cuptorul, miros ) atunci nu îi iau. . Și toți așa răspund. Ap. meu are aceasi plita de 18 ani și e ca nouă. Pt ca știu să-mi selectez clienții. Îi întreb, defapt văd pe ei dacă merg… Citeste mai departe
@ Aberezi: in bateria de teste nu ii intrebi si de cate ori se kaka, ca sa stii de cate ori trag apa la wc?! Sau daca e statut, astfel avand polutii nocturne si iti spermeaza lenjeria?! Cat de mult lipseste o lege a locuintei in tara asta, special nefacuta sa puteti voi, burghejilor de mucava, sa abuzati de oameni! Am de a face aproape zilnic cu snobi… Citeste mai departe
@Ion de la tara: Ai de-a face tu, nimurug ce esti. Ii fii un Spider-Man și nu te știu , eu, clujean get beget din cel puțin 5 generații știute din partea mamei?
Afara te verifica pana si la biroul de credit sa vada ce scor FICO ai! Plus referinte de la la cei la care ai mai stat in chirie, adeverinta de la locul de munca etc.
@Bruce Lee:
@Bruce Lee:
@Bruce Lee: Așa e, asta am uitat mai jos să scriu…
Nici eu nu doresc chiriasi muncitori in constructii, nu-mi plac glumele de santier, nu-mi plac moldovenii atot-puternici cu Slava lui Dumnezeu pe ei, nu-mi plac betivi, samd.
Care e problema?
la lucru nu la intins mana! - pentru cine inetlege vorba asta!
@Cra Cra:
@Cra Cra: La Caritas si la intins mana la Iliescu pentru apartament la pret de jumate de Dacia ati fost voi, marii proprietari.
@Cra Cra: mai prostane, vezi ca te contrazici in termeni! Tocmai faptul ca ei muncesc este o garantie ca iti vor plati chiria! Ba chiar ai putea sa te dai bine pe langa ei sa-ti si zugraveasca maghernita de 5 basini!
Muncitorii fac mizerie. Se spala mult si murdatesc frumusete de apartament. Cam asta e problema. Nu raie sau altceva.
Să vă spun eu care-i treaba pe la noi. E prea lejer , nu-și iau proprietarii măsuri de precauție cat ar trebui, pt ca nu știi peste cine dai.
În strainatatate( nu Hungaria) ci chiar în cele civilizate, am căutat chirie și mi-au făcut în dosar de zici ca eram la angajare la SRI. Mi-au cerut in primul rând 5 garanții, apoi chiria în avans pe 1… Citeste mai departe
@Zamolxe: vad ca occidentul inca este un miraj pentru multi. 10 ani am stat afara si desi am muncit tot timpul banii s-au dus printre degete pe avioane, taxe, chirii etc. Doar un apartament mic am reusit sa cumpar in Cluj. Paradoxal, an castigat mai bine in Cluj dupa revenire, cu munca mai putina si viata mai buna calitativ! Nu mai este strainatatea… Citeste mai departe
@Faiantaru': Așa-i, exact asta încercam să reiasă din scurtul și concisul meu comentariu.
@Zamolxe: La SRI nu ai nevoie de dosar la angajare
Daca chiar el recunoaște ca 90% sunt needucati si betivi el ce-ar face daca proprietar? Ar irosi timpul sa incerce sa isi dea seama daca fac parte din aia 10% sau ar refuza sa inchirieze? Slava Domnului cererea de chirii e in continuare foarte mare asa ca ne permitem sa alegem pe cine primim!
O singura data am închiriat la muncitori si intr-o saptaman… Citeste mai departe
Eu cred ca altceva e acolo. Aia doi nu sunt verisori, aia e povestea oficiala. Ar trebui sa ii urmareasca cineva daca merg impreuna la baie. Proprietarii sunt reticenti din cauza asta, nu neaparat ca ar fi popandai, dar daca bagi dume din astea de la inceput, atunci toata increderea s-a dus.
@daci:
:))))
@daci:
Au venit dreaku din mocirla de prin Aghiresu,Ciurila si acuma,mm,nu dorim si kkturi din astea.Maaars dreaku de clujeg nespalat.Te speli numa cand puti, va stiu pe toti.
@Nu dorim muncitor,doar clujeguri ca noi.:
@strugurii is acri cand nu ajungi la ei:
@Clujegurile sa taca.:
Xenofobia e acasa la ea in Cluj-Napoca. Pacat de orasul asta frumos.
@Xenofan:
@muta-te in vest si lasa-ne cu discursu asta obosit:
@Clujegurile sa taca.:
"e drept, 90% din muncitori îs betivi și needucati, dar mai exista si exceptii.
Așadar, revin la întrebarea mea: Ce au muncitorii în construcții de nu sunt priviți cu ochi buni in Cluj?”
Pai ti-ai dat raspunsul mai sus.
@Nu poti cere gandire logica si bun simt de la un kakat de muncitor:
@gigi kent:
'Scuzati limbaju' licentios (de la limbi in p*izda mi se tage), dar daca maine nu trimit m*istii aia cheresteaua, imi bag p*la in firma lor, am belit p*la, stam in p*la mea toata ziua pe acasa, luam ceva de baut si niste iarba, ne uitam la firme porno cu sonorul p*zdii la maxim si aducem la f*tut niste c*rve de pe Turzii, baga-mi-as p*la in inima lor"
@Kkk: cam asa
Nu-si da chirie garsoniera la om muncitor, numa la videochatiste!
"Scriu această postare oarecum nervos, deci e posibil sa folosesc limbaj licentios. "
Salahorii sunt murdari, galagiosi, betivi si drogati. Nici eu nu as lua salahori pe post de chiriasi. Avem dreptul sa ne selectam clientela, b0$$. Omu te-a vazut si nu i-a placut de tine. Cand vezi o chirie, nu doar tu vizionezi apartamentul; si proprietarul… Citeste mai departe
@Ai inceput direct : E mai rau decat in iobagie/sclavie. Boierul nu-si selecta iobagii, nici nu-i lasa someri sau boschetari, mancau mancare gatita zilnic.
@Ai inceput direct :
@Clujegurile sa taca.:
Cand va mai intreaba spuneti ca sunteti "sef de proiect in modularea si fuzionarea la rece a otelurilor speciale cu compozite din silicati" adica fierari-betonisti!
Va pute kuru:(
@Sincer?:
@Clujegurile sa taca.: hai la sclavit. chiria aia nu se plateste singura
@mvie viniturilor sarantoace: