Sambata 23 Noiembrie

Macingo a bătut doi tineri în Mărăști, deși trebuia să fie deja în arest. Ce decizie HALUCINANTĂ au luat judecătorii



Un minor de 16 ani a fost reținut preventiv pentru 25 de zile de către polițiștii clujeni, după ce ar fi bătut doi tineri în cartierul Mărăști.

La data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 13:50, poliţiştii au intervenit pentru a acorda ajutor victimelor şi a aplana un conflict spontan, survenit în cartierul Mărăşti, din municipiul Cluj-Napoca.

În fapt, un minor de 16 ani, din Cluj-Napoca, aflat sub influenţa alcoolului, după ce a părăsit un local public din cartierul Mărăşti, i-ar fi aplicat unui tânăr, pe care nu îl cunoştea, o lovitură în zona gâtului şi şi-ar fi continuat deplasarea”, informează reprezentanții IPJ Cluj.

Mai târziu, acesta a întâlnit un alt tănăr, căruia i-ar fi aplicat mai multe lovituri, din spate, în zona capului.

Cei doi tineri, din judeţele Prahova şi Vaslui, au fost transportaţi la unitatea medicală pentru a li se acorda îngrijiri de specialitate.

Poliţiştii l-au reţinut pe minor pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, precum şi a unei infracţiuni de tulburare a ordinii şi liniştii publice, fapte prevăzute de Codul penal.

La data de 27 septembrie, minorul a fost prezentat în faţa Judecătoriei Cluj-Napoca, instanţa dipunând arestarea preventivă a acestuia pentru 25 de zile.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

-----------------------------

UPDATE

 

Minorul arestat este boxerul Alexandru Macingo, care fusese pus încă de miercuri sub arest preventiv din cauza scandalului de la Mociu, în care acesta a fost implicat.

 

Vezi AICI -> Macingo a fost RUPT în bătaie la Mociu. Acum a fost rearestat și trimis la închisoare

 

Totuși, judecătorii au luat o decizie mai puțin obișnuită, ordinul de punere sub arest preventiv nefiind executoriu, astfel că după nici 24 de ore minorul a agresat alte două persoane.

 

Macingo a fost apoi din nou prins de polițiști și dus în fața instanței.

Comentarii Facebook