Duminica 22 Decembrie

Mai există și OAMENI/Jos pălăria pentru așa șofer CTP: „Vreau să îi mulțumesc pentru bunătatea și ajutorul acordat fiului meu”- FOTO


Gest de bunătate în autobuzul 14 din Cluj-Napoca. Un șofer Un exemplu de urmat pentru toți șoferii de transport public

Tatăl unui tânăr clujean aflat în scaun cu rotile a dorit să îi mulțumească public unui șofer de la CTP pentru un gest de bunătate și profesionalism din partea acestuia. Clueanul a dorit să își exprime recunoștința față de domnul Bela, șoferul autobuzului 14 (indicativ 318) al companiei de transport public CTP Cluj, pentru ajutorul și amabilitatea de care a dat dovadă în timpul unei călătorii alături de fiul său.

În postarea sa, cetățeanul a mulțumit public domnului Bela pentru sprijinul oferit, subliniind că gesturile sale au transformat o simplă călătorie cu autobuzul într-o experiență plăcută și reconfortantă. „Vreau să mulțumesc Domnului Bela (Șoferul) pentru bunătatea și ajutorul acordat în plimbarea mea și a fiului meu cu autobuzul 14 indicativ 318 #ctpcluj #solaris,” a scris acesta.

Comentariile la această postare nu au întârziat să apară, unul dintre ele subliniind că astfel de acțiuni ar trebui să fie o normă pentru toți șoferii de mijloace de transport în comun. „Felicitări dlui șofer! Dar, această acțiune a șoferului ar trebui să fie o normalitate pentru oricare șofer de mijloc de transport în comun,” a adăugat un alt utilizator.

O altă persoană a confirmat experiențele pozitive cu același șofer, evidențiind răbdarea și calmul de care a dat dovadă domnul Bela: „L-am văzut și eu pe acest domn șofer și am fost surprinsă de răbdarea dânsului. În cel puțin două stații au fost persoane care nu erau ajunse în stație, dar i-a așteptat cu calm și nu le-a adresat cuvinte nepotrivite. Pentru mine, acest domn este o încurajare că mai există oameni buni. Mulțumim, domnu’ șofer!”

Astfel de exemple ne reamintesc că micile acte de bunătate pot avea un impact semnificativ asupra comunității și pot servi drept model de urmat pentru toți cei implicați în furnizarea serviciilor publice.

bunatatea unui sofer CTP 2.jpg


Comentarii Facebook