Mai puțin de 2.500 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore. Câte teste s-au făcut


Grupul de Comunicare Strategică anunță că, până astăzi, 21 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 593.783 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 

De asemenea, 501.896 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 14.481 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.489 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.430. Dintre acestea, 1.255 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.607.030 de teste. Dintre acestea, 7.116 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.310 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.806 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 69 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 21 decembrie.

Pe teritoriul României, 41.342 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.738 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 61.868 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 162 de persoane.

Comentarii Facebook