Duminica 22 Decembrie

Mai puțin de 6.000 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore


Grupul de Comunicare Strategică anunță că până astăzi, 16 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 571.749 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 

De asemenea, 469.499 de pacienți au fost declarați vindecați, 13.862 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.991 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.977. Dintre acestea, 1.267 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.505.916 teste. Dintre acestea, 28.191 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.926 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.265 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 16.410 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 16 decembrie.

Pe teritoriul României, 43.109 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.298 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 66.541 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 124 de persoane.


Comentarii Facebook