Duminica 22 Decembrie

Malurile Someșului, împânzite de buruieni și deșeuri: „Pune mâna pe coasă!”/ „Iarba e mai înaltă decât un om și colcăie de șobolani”


Mai mulți clujeni se plâng de aspectul neîngrijit al malurilor Someșului. Ceea ce se dorea a fi o oază de liniște, s-a transformat într-o zonă în care oamenii se tem să se plimbe din cauza deșeurilor și a ierbii înalte, care favorizează apariția șobolanilor sau a șerpilor. 

Un clujean a semnalat faptul că malurile Someșului au devenit periculoase din cauza deșeurilor, a cioburilor de sticlă sau a lamelor de ras. 

„Buna ziua! Accesul la apă pe malul Someșului în Parcul Feroviarilor este foarte apreciat de copiii care vin să se joace aruncând pietricele în apă. Din păcate, pe cât e de plăcută activitatea de pe malul Someșului, pe atât este de periculoasă din cauza gunoaielor în special al cioburilor de sticlă uimitor de multe. Pană și lame de ras am văzut, cel puțin 5 bucăți în nici 10 minute. Știu că apa le aduce din oraș și că nu le putem eradica în totalitate, dar dacă s-ar curată măcar o data la 3 luni, cu siguranța s-ar vedea diferenta. Va mulțumesc.” 

Alte persoane sunt nemulțumite de aspectul neîngrijit al malurilor cauzat de iarba necosită, care se apropie tot mai mult de înălțimea unui om. Clujenii susțin că șobolanii colcăie pe malurile Someșului, prezența lor fiind favorizată de iarba crescută. 

„Malul Someșului în cartierul Grigorescu e plin de buruieni. Așa-zisele plante au crescut haotic, dau un aspect total neîngrijit al locului. E păcat de acea zonă, în urma reabilitării arata super. Cu o toaletare corespunzătoare a zonei s-ar rezolva problema.”

„Bună ziua! Mă plimb foarte des cu bicicleta prin Cluj-Napoca, folosind pistele dedicate. Sunt total nemulțumit de cum arată zona din Grigorescu, de pe ambele maluri ale Someșului. Ar trebui cosită iarba urgent. Sunt niște bălării grozave. Parcă ar fi un parc părăsit. Se pare că Primăria a cam uitat de acest aspect. Deci, după festivalul "Pune mâna pe chitară", ar cam urma "Pune mâna pe coasă!". Aștept schimbarea! Spor la treabă!”

„Pe malul Someșului dincolo de podul de la hidrocentrala nu s-a tăiat iarba anul acesta... e mai înaltă decât un om și colcăie de șobolani (ca și tot malul Someșului de altfel)... trebuie făcută cerere speciala ca să fie tăiată?”

Comentarii Facebook