Mâncare cu viermi la Spitalul de Copii Cluj, de pe strada Moților / UPDATE: Poziția Spitalului - VIDEO
UPDATE
Conducerea Spitalului Clinic de Copii Cluj dă vina pe mama care a reclamat că a primit pateu cu viermi. Aceasta ar fi ținut recipientul în care i s-a pus pateu lângă o pungă cu mere și un vierme a ajuns pe caserolă.
”Ca urmare a anchetei interne desfăşurată în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii şi a controlului efectuat de DSP Cluj, precizăm că s-a urmărit trasabilitatea produsului alimentar incriminat (pate de pui) de la depozitul de alimente până la salon. Nu s-au constatat neconformităţi în modul de depozitare al alimentelor. Aspectul conservelor şi igiena oficiului alimentar au fost corespunzătoare. De la bucătărie, alimentul în cauză a fost adus în ambalaj original în oficiul alimentar al secţiei unde a fost porţionat şi distribuit în termen de 15 minute de la deschidere, fără a prezenta urme de degradare. S-a verificat termenul de valabilitate a conservei respective acesta fiind 2023”, se arată în comunicatul Spitalului.
-----------------------
O mămică ne-a semnalat un caz cât se poate grav la Spitalul de Copii din Cluj, de pe strada Moților.
”Sunt o mamica internată la Pediatrie 1, pe Moților, și as vrea să vă relatez un caz foarte grav. Am primit mâncare cu viermi și goange.
Având în vedere că sunt internată în spital cu un copil de nici 3 ani, vă rog să faceți public acest caz și să se ia măsuri de urgență. Am primit la cina pateu cu viermi”, ne-a relatat I.D.
”Am primit în seara asta (n.red. duminică) la cina o jumătate de pateu și o bucată de unt, iar din pateu a ieșit un vierme. Se poate vedea în filmare”, potrivit sursei citate.
Așa arată sala de așteptare de la UPU Copii din Cluj! E focar de viroze - FOTO
Problemele de la Spitalul de Copii de pe strada Moților se țin lanț. Reclamațiile despre condițiile din spital și modul în care se poartă personalul medical au făcut subiectul mai multor știri, dar nimeni nu face nimic.
Mămica a spus că va duce pateul la analize. Ea este internată pe etajul 2, salonul 25.
------------------------------
UPDATE
În urma informațiilor conform cărora, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca un părinte, care este internat cu copilul într-una din secțiile spitalului, a reclamat că s-a servit la cină mâncare alterată, Instituția Prefectului anunță că a solicitat Direcției de Sănătate Publică a Județului Cluj să efectueze verificări imediate cu privire la aceste aspecte și să ia măsurile aferente. Rezultatul verificărilor va fi comunicat ulterior.
44 Comentarii
Acela reprezinta un vierme vegetal, si nicio alta mamica nu a observat viermi in pateu.
Aceasta femeie este o escroaca.
”Recipientul pe care însoțitoarea unui pacient al Clinicii de Pediatrie I l-a folosit pentru păstrarea cinei, fără ca aceasta să fie consumată imediat, a fost anterior depozitat într-un sertar cu mere păstrate timp de mai multe zile.
de pe zcj.ro
Pateul nu este un aliment in care sa se dezvolte viermi și goange. Dacă pe acel capac mămica a ținut un mar, o para?
I-a expirat pateul acasa la manager si l-a adus la spital sa ii deconteze 3 lei.
curajosi din spatele tastaturii, sa va vad cand va pleaca si ultimul medic ,sa megeti la biserica sa va faceti bine
@nu se mai uita nimeni la voi: Sa inteleg ca tie ti ok sa primesti mancare cu viermi. NU pot sa va inteleg pe astia care tot comentati asa ceva.
Si da prefer sa nu fie medici in ro deloc decat sa fie doctori care nu stiu ce fac.
Dar aici nu e cazul de doctori/medici. Aici directorul spitalului tre sa dea niste raspunsuri, banuiesc ca nu… Citeste mai departe
@dasdas: esti idiot si n-ai priceput ca viermele era de la mancarea adusa de "mamica", nu de la spital? sau esti dintre leberalo-joianistii care vor sa lase tara asta fara medici si asistente?
Lasa bine ca are Romania bani sa tina 10.000 de africani si arabi pe banii poporului roman cu 1400 lei pe luna in camine cu sala de forta si internet. Iar copiii Romaniei stau in mizerie in spitale jegoase si mananca pateu cu viermi !
Eu sunt Toma necredinciosul.De cand se da la cina mâncarea in spitale pe capac de plastic?
Voi, cei ce vreți cu orice scop sa scăpați de BOC si de managerul spitalului sunteti din plastic, artificiali, mincinoși, corupți si slabi ca oameni si caracter zero.
Pateu la lopata seara copiilor de 3 ani si 200 g de cașcaval de casa?
… Citeste mai departe
@Nelsonel: Boc este orasean la origini sau paduret de la munte? Raspunsul corect ne va lamuri cine sunt votacii sai.
@Nelsonel: și la Gine1 în Cluj tot pateu se da și parizer
@G:
La bebeluși?
Toti manageri,medicii din spitale sunt corupti,toti au averi din salariile de care s-au plans ani de zile.La angajare se cere mita,la operatii se cere mita,etc.
@Pintea: Managerii sunt cei mai corupti, defapt as spune ca ei sunt de vina pt situatia jalnica a sanatatii in romania. De buna voie nu au dotat spitalele ca sa aiba ei clienti la privat unde au angajat aceeasi doctori.
Pateu cu fainosag .Domna nu te lasa fa reclamati sa demita pe gunoiul de manager si_a angajat toate pilele la bucatarie sa dai la copii paine expirata sa vedeti cum pleaca acasa curvele de la bucatarie cu plasele pline si la copii le da laturi conducerea mananca mizeria asta de mancare va inselati
Iar a dat mokanul cu mucii in pasula. Numai gargara ieftina produce pentru taranii sai care-l voteaza mereu.
@Votam Nelson Mondialu!: Nu mai am nimic de adaugat.Doar atit,respect pentru comentariu.
vreun penedelist vrea sa fie sef acolo si nu poate sa se catere decat prin astfel de metode?
iemil Boc sa trăiască că-i caPu' LA tzara noastră. ioooi UNTOLD taaat îs uda ioooi, Clooj smart city.
Untold e de vina! Asa ceva. pateu cu viermi. si ei urlau ca untold le strica combinatia
@Untold peste 6 luni: Mha astia "faceti un cerc vaa roog", sunt curios ce faceti voi, bulangii paduchiosi de ziua lui Martisor? Va combinati paduchii pubieni si din zona, oare cum va pupati cu raturile alea ce emana hidogen sulfurat, ca eschimosii? Cum vo puneti, cutu cutu sa nu va autointoxicati? Nu ma refer la sex, acolo e incerta problema. De aceea… Citeste mai departe
@Mărțișor: Sile, amicul meu imi transmite sa-ti urez de 2 martie o introducere a ta in vajinul putregait al mumii padurii care te-o defecat in levigat si sa te rogi sa nu care cumva sa-l intalnesti, ca te-a baga cu picioarele inainte in fundul cu hemeoroizi al lu tac-tu sifiliticul soldovei namoloase!
SUNA BAAAAAA LA 112 SI PROTECTIA CONSUMATOR.
si esti o MAMA, nu mamica, lasa visele.
@mihnea: la 112 nu inteleg de ce sa sune..sa faca sesizari la conducerea spitalului la minister si asa mai departe
Jurnalistii profesionisti s-au dus imediat sa verifice daca este ADEVARAT? Sau publica orice trimite orisicine.....
@din sistem: Bine ca nu crezi. Mergi la salonul 25 si vezi. E simplu. Oricine poate verifica :))
@Pavel: cum dracu o prins si vierme si goange in aceeasi poza ?
@Pavel: tocmai ca nu "oricine" poate verifica
sa vedem ce spune sanepidul DSP Cluj
"goangele" fug pana ajunge farfuria in salon
Mi se pare o facatura...
nu i-au cerut medicii si mita cumva?
hai sa mai lasam medicii in pace pana nu pleaca si ultimul pe Afara...
@loana:
O doamna in adevaratul sens al cuvântului, felicitări, putine doamne in ziua de azi.
Ati punctat bine: farfuria...., aia-i mâncare adusă de acasa-n ziar, ca s-asa doar la șters fundul il mai folosesc cacaciosii si la împachetat mitele intre ei, aceia ce vor sa-l dea jos pe BOC si TISE si nu izbutesc.
E cel mai curat spital in care am intrat vreodată. Are cei mai competenti, înțelegători și cei mai omenosi medici, buni manageri și camarazi ade cărați. V-ați adus pateul de acasă, nu cred o iotă din aceasta filmare, unui copil nu i se da o ditamai bucata de pateu ca da in icter. Vrăjeala.
@Untoldeanu: Bha buda infundata, pomenesti un spital de renume, lin gei bota , daca te-a lasa, cu ciobiturile puturoase si pline cu Corona 19 poate la vreun vier beat sau caine vagabond, ca te-a pali Sile cu un sut in gaura gura de pana in chizdoiul ce te-o defecat nu te opresti!
@soferiu: baaaaa tu fa ti treaba si codu in continuare .lasa pe altii sa faca analiza si sa ai spuna parerea. Iti poti castiga acest drept facand 8 ani de scoala , insa cred ca ai ramane oricum repetent si daca ai incerca
@Untoldeanu: Nu e de mirare ca esti un jegos si puti a branza stricata si fermentata. Cel mai curat spital? Ajunge sa arunci o privire de afara sa vezi cladirea ce sta sa se surpe de veche ce este, despre omenia cadrelor sanitare? E singurul spital din Romania unde un medic a fost prins de 3 ori la rand luand spaga, in flagrant delict si de fiecare… Citeste mai departe
chiar ea le-a pus
Cum? In orasul de 5 stele condus de cel mai meserias primar :D Mno, daca era intr-un oras psdist mai intelegeam, dar chiar in fieful lui boc si tise ....
@florin: Poți pleca când vrei, nu te tine nimeni cu forța, dar împărtășește cu noi locul pe care îl numești acasă, să știm și noi, lasa-ne pe noi in pace, pe clujeni, drum bun.
@florin: or iesit gandacii baaaaaa ca se sapa la metrou
@Hmm...: Ba sa faca bine sa stea, ati vrea voi sa ne ducem, astia care suntem impotriva Mafiei Nasu-Finutu, din contra, vom asista si la procesul care va urma cat de curand, coruptia e prea mare deja sa nu se sesizeze vreun organ abilitat sa faca deratizare. Si apoi ce va doare pe voi, votul. Da, o sa votam anti PDNL, BOC si Paunel, ne-am saturat de… Citeste mai departe