Mascații le-au oprit distracția! Trei bărbați din Cluj au fost reținuți după o bătaie la un cămin cultural din Cluj


O petrecere la un cămin cultural din localitatea Fildu de Jos, județul Sălaj, s-a terminat urât pentru trei clujeni.

Mai exact, patru bărbați, dintre care trei din Huedin, Cluj, au agresat alți doi bărbați și o femeie, în dimineața zilei de 30 august, potrivit infohuedin.

Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 42 de ani, trei din Huedin, județul Cluj, și unul din județul Gorj, au agresat fizic, folosind obiecte contondente, un bărbat de 35 de ani și un tânăr de 16 ani, ambii din localitatea Fildu de Mijloc. Incidentul a avut loc pe fondul unui conflict spontan, tulburând ordinea și liniștea publică, potrivit IPJ Sălaj.

Mai mult decât atât, în urma verificărilor, unul dintre bărbați, în vârstă de 42 de ani, a lovit și o femeie din localitate, în vârstă de 26 de ani.


Comentarii Facebook