Duminica 22 Decembrie

Mașină făcută PRAF la Cluj! S-a răsturnat de câteva ori - FOTO


Un accident de circulație s-a produs vineri dimineața, în jurul orei 10.00, la un accident rutier produs pe DJ 108C, în afara localității Dretea, comuna Mănăstireni, km 32+500m.

Din primele date, conducătorul unui autovehicul, respectiv un bărbat de 59 de ani, din comuna Mănăstireni, care circula dinspre Ardeova înspre drumul național, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile, pe partea dreaptă a sensului său de mers.

În urma evenimentului, conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. De asemenea, un bărbat de aproximativ 70 de ani, pasager în autoturism, a fost rănit ușor.

Totodată, testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto a indicat o concentrație de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și a dinamicii în care a avut loc evenimentul rutier, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

Traficul nu a fost afectat în zonă.

Comentarii Facebook