Duminica 22 Decembrie

Mașina fostului director al ITM Cluj, liberalul Daniel Păcurariu, incendiată într-un atac MAFIOT. Ce spune IPJ Cluj! - VIDEO

 

Mașina fostului director al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj, liberalul Daniel Păcurariu, a fost incendiată în noaptea de luni spre marți, într-un atac considerat de tip mafiot. 

 

Autoturismul Jeep Grand Cherokee a fost incendiat în fața casei în care locuiește Daniel Păcurariu. ”Cel mai probabil au turnat benzină pe capotă şi i-au dat foc. A ars complet cauciucul din stânga - faţă, capota şi motorul. Flăcările au fost foarte înalte şi au afectat şi izolaţia blocului deoarece maşina era foarte aproape parcată de acesta”, a spus un polițist.

 

Până acum nu am mai avut astfel de cazuri. Este clar că cineva a acţionat la comandă pentru este foarte posibil ca domnul Păcurariu să fi deranjat. Acum verificăm toate pistele care pot fi verificate”, a mai spus sursa citată. 

 

Mașina incediată este folosită de Păcurariu pe baza unui contract de comodat. ”Din informaţiile noastre rezultă că maşina era doar folosită de către Păcurariu pe baza unui contract de comodat, proprietar fiind altă persoană”, a mai spus poliţistul. 

 

În urma anchetei au rezultat mai multe piste, fie atacul are legătură cu activitatea curentă a lui Daniel Păcurariu, cea de lichidator judiciar, fie vizat ar putea fi proprietarul real al autoturismului. 

 

Daniel Păcurariu s-a ocupat până acum de lichidarea unor firme cu probleme. Una dintre acestea este Café Lux SRL din Cluj Napoca, o societate care se află ân portofoliul de lichidări sau reorganizări judiciare a firmei Phoenix OMEGA IPURL, deţinută de Daniel Păcurariu. 

 

Nu vreau să comentez în niciun fel ceea ce s-a petrecut. Sunt afectat pentru că nu am altcumva să nu fiu afectat. Acum nu vreau să comentez pe marginea acestui subiect”, a declarat Daniel Păcurariu. 

 

_____________________________________________________________________________________________________________________

UPDATE

 

"La data de 18.09. a.c, în jurul orei 3.05, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a fost sesizat prin Apelul de Urgenţă 112 cu privire la existenţa unui incendiu la un autoturism parcat pe o stradă din mun. Cluj Napoca.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde au constatat prezenţa incendiului şi că acesta afecta roata din stânga faţă a autoturismului.

Din primele cercetări, concluzia preliminară a reprezentanţilor ISU Cluj a fost că incendiul ar fi putut fi provocat de unele materiale combustibile aflate în apropierea roţii.

Echipa de cercetare s-a deplasat la faţa locului, au fost prezenţi şi reprezentanţii ISU Cluj care au intervenit pentru stingerea incendiului, iar în continuare se efectuează cercetări pentru a se stabili cauzele care au condus la apariţia incendiului.

La acest moment al anchetei se iau în considerare toate variantele care ar fi putut duce la apariţia incendiului.
Vom reveni cu precizări în funcţie de derularea anchetei", se arată într-un comunicat remis de IPJ Cluj.

 

 

_____________________________________________________________________________________________________________________

UPDATE

 

"Există înregistrat un dosar penal în cadrul căruia poliţiştii desfăşoară activităţi pentru prinderea şi identificarea autorului care a realizat atacul. Nu confirmăm că este vorba de un atac mafiot sau de altă natură. Prejudiciul este în jur de 5.000 de lei", a declarat purtătorul de cuvând al IPJ Cluj, Daniel Boie. 

 

 

 

Comentarii Facebook