Mașină incendiată în stil mafiot, în parcarea unei locuințe din Huedin. Trei indivizi au fost reținuți, prejudiciul se ridică la 40.000 de euro
Marți, în toiul nopții, mai mulți indivizi au stropit o mașină cu o substanță inflamabilă și i-au dat foc. Incidentul s-a produs la Huedin, bolidul de lux fiind parcat chiar în interiorul unei curți.
De asemenea, ar fi fost distrus prin același mod și un corp de mobilier aflat la intrarea în locuința respectivă.
„Au fost demarate investigații în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs incendiul, iar la aceeași dată, polițiștii au pus în aplicare 4 mandate de percheziție în municipiul Câmpia Turzii și în municipiul Orăștie.
La percheziții au fost descoperite și ridicate bunuri despre care există suspiciunea că ar fi fost folosite la comiterea infracțiunilor, respectiv telefoane mobile, articole vestimentare și obiecte textile.
În baza probatoriului administrat, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 38 de ani, din municipiul Câmpia Turzii și municipiul Orăștie au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, urmând că în cursul zilei de azi să fie prezentați instanței în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive”, transmite IPJ Cluj.
În cauză, prejudiciu cauzat a fost evaluat la aproximativ 40.000 de euro.
Sunt continuate cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin.
1 Comentariu
niște poze reale sunt imposibile? dacă tot spamați și deranjați? oricum am 100 de adblockere, așa că ciao