Duminica 22 Decembrie

Măsuri de securitate la Mănăstirile Nicula și Tăuți de Sfânta Marie

 

Peste 200 de jandarmi vor asigura securitatea pelerinilor care vor merge în 15 august la Mînăstirile de la Nicula şi Tăuţi.

 

Pentru desfăşurarea în condiţii de maximă siguranţă a manifestării religioase, din perioada 14 - 15 august, prilejuită de Hramul ”Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Nicula, peste 200 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor asigura măsurile de ordine publică în zonă.

 

Jandarmii vor fi prezenţi încă din data de 13.08.2016 atât pe traseele de afluire/defluire, în zona mănăstirii şi în interiorul acesteia pentru evitarea producerii oricăror fapte de natură antisocială.

 

Jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la procesiunea ortodoxă organizată duminică 14 august, pe traseul ce va fi parcurs, pe jos, din municipiul Gherla până la mănăstirea Nicula.

 

Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile vor asigura măsurile de ordine publică în această perioadă si în zona Mănăstirii Floreşti-Tăuţi din judeţul Cluj.

 

Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca recomandă participanţilor la aceste manifestări religioase să respecte precizările organelor de ordine, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje, etc.) şi a celor de valoare şi să evite conflictele cu persoanele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice. În cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Comentarii Facebook