Material lemnos de aproape jumătate de milion de lei, confiscat de la o firmă clujeană



Polițiștii clujeeni au confiscat peste 1.200 metri cubi de cherestea de la o firmă din Dej, materialul lemnos fiind evaluat la aproximativ 470.000 lei.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că în perioada 2010- 2014, reprezentanţii societăţii au emis 33 de avize de însoţire secundare pentru circa 1.270 de metri cubi de cherestea, fără a fi completate conform prevederilor legale. Din cuprinsul acestora nu reieşea provenienţa legală a materialului lemnos deţinut în vederea comercializării”, informează reprezentanții IPJ Cluj.

În baza celor constate, agentului economic i s-a aplicat o sancţiune contravenţională de 10.000 lei conform prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

De asemena, cei aproximativ 1.270 de metri cubi de material lemnos, comercializaţi în perioada care a făcut obiectul controlului de specialitate, au fost confiscaţi valoric.

Poliţiştii continuă acţiunile pentru prevenirea şi sancţionarea delictelor silvice.

Comentarii Facebook