Duminica 24 Noiembrie

Medicii clujeni vaccinați: Nu avem efecte adverse. Credem în știință, nu în teoriile conspirației - FOTO


Primii medici din Cluj care s-au vaccinat, cei de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, spun că nu cred în teoriile conspirației, ci în știință.

Aici alături de mine suntem primii 5 vaccinați în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (SCIJ) din Cluj-Napoca. Suntem cu toții foarte bine. Nu am avut nicio reacție adversă. Ne bucurăm să împărtășim aceste momente. A fost un an greu. Au fost momente în care a trebuit să ne adaptăm din mers. Am depășit problemele și așteptăm de la anul 2021 evenimente mult mai bune și intrăm cu optimism în Noul An”, a spus Mihaela Briciu, directorul medical al SCIJ.

Dr. Mirela Flonta, medic șef Laborator analize medicale de la SCIJ Cluj-Napoca a spus de ce a optat pentru vaccin. ”Eu am cântărit argumentele pro și contra și am decis să mă vaccinez. Fiecare trebuie să își evalueze opțiunile”, a spus dr. Fronta.

Medicul Diana Miclăuș a spus că este plină de speranță. ”Anul a fost greu și vaccinul este luminița de la capătul tunelului. Aștept rezultatele pozitive. Decizia de vaccinare este personală. Pot să îndemn la înțelepciune, să se informeze și să lase teoriile conspirației deoparte și să ia cele mai bune decizii pentru familiile lor”, a spus dr. Diana Miclăuș.

Clujul a primit 375 de doze de vaccin! Prefectul Abrudean: Nu există niciun fel de risc - FOTO cu prima vaccinare

Dr. Iulia Trifu, medic specialist radiologie, a spus că a așteptat ziua vaccinării de la începutul pandemiei. ”Vrem să oferim un exemplu personal și să sperăm că populația va avea încredere în acest instrument eficace. Nu am emoții despre acest vaccin. Sunt medic și cred în medicina bazată pe evidențe. Le avem în sfârșit! Le-am așteptat de mult, apropo de teoriile conspiraționale Avem dovezi și cred că ne putem încrede în ele”, a spus dr. Iulia Trifu. 

Vaccin COVID-19 la Cluj! S-au vaccinat primii medici din Cluj - Galerie FOTO

Dr. Vasile Morar, medic șef radiologie a spus că mesajul este de încredere în autoritățile statului. ”Noi avem încredere în acest vaccin. Nu avem reacții adverse. Mă simt foarte bine!”, a mai spus Dr. Vasile Morar, în încheierea declarațiilor de presă de la finalul vaccinării.


Comentarii Facebook