Duminica 22 Decembrie

Medicul clujean Dan Luscalov, schimbat de la șefia Agenţiei Naţionale de Transplant, pentru îmbunătățirea activității

 

Medicul clujean Dan Luscalov a fost schimbat din funcția de director executiv al Agenției Naționale de Transplant, fiind înlocuit cu profesorul Radu Deac, de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Târgu Mureş.

 

Numirea a fost anunțată de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

 

Având în vedere obiectivul major al Ministerului Sănătăţii de a îmbunătăţi activitatea Agenţiei Naţionale de Transplant, astfel încât această instituţie să-şi recapete prestigiul recunoscut în lumea medicală, începând cu data de 26 noiembrie 2013, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, l-a numit în funcţia de director executiv al ANT pe prof. dr. Radu Deac”, se arată într-un comunicat de marţi al Ministerului Sănătăţii (MS).

Deac a declarat că Agenţia trebuie ”să-şi schimbe un pic conceptul”. ”Avem un an record, până acum au fost 122 donatori, faţă de o medie de 20 de donatori de până acum. Trebuie să schimbăm conceptul legat de supravieţuirea post-transplant. Nu suntem interesaţi să raportăm o operaţie, ci să vedem dacă pacientul a supravieţuit, dacă s-a reintegrat în societate - de fapt, calitatea vieţii pacientului”, a adăugat noul director executiv al ANT.

 

Dan Luscalov a fost păstrat consilier. Medicul clujean lucrează și la Institutul de Urologie și Transplant Renal Cluj.

Comentarii Facebook