Miercuri 25 Decembrie

Mesajul galeriei ”U” în memoria lui Radu Țenter


Fiiul fostului mare jucător și apoi antrenor al echipei de baschet U Banca Transilvania (fostă U Mobitelco), Marcel Țenter, a murit în urma unui accident rutier, iar colegii săi de galerie, din cadrul Asociației „Șepcile Roșii 1919”, i-au transmis un mesaj emoționant.

Salut, Radu.

Astăzi și oricând e meci, acasă și oriunde, pentru “U”. Ne-am uitat în PELUZA și te-am văzut. Ești pretutindeni, precum e clubul ce l-ai iubit și ne obligi să-i dăruim mai mult.

Oare putem? Câți suporteri sunt în cer? Sunt mulți și…aplaudă.

Ne obligi să cântăm note în alb și negru, să acoperim toate stelele de pe Pământ, să lăsăm strălucirea Cerului să fie Aici.

Apoi, Radule, spune-i lui Tony Dascălu că totul e bine. Spune-i și lui Guga. Suntem peste tot și chiar dincolo de cântec. Spune-i lui Gabi că imnul „Slavă Ție Studenție” se aude ca la început, doar că la fiecare strofă plouă în PELUZA, pentru că aici lacrimile nu se pot opri. Spune-i Radule și lui Ghiță Roman că Someșul curge în alb și negru. Spune-i lui Moina că noi alergăm așa cum ne-a învățat dr. Hațieganu. Spre capăt. Dacă simți, cere-i  doctorului Luca o poveste. El le scrie cu sufletul și te liniștește.

De ce lași poveri Radule? De ce?

Să știi că “U” e acasă. Și aici și acolo.

Ne vom revedea și abia atunci Dumnezeu, de pe Pământ, va strigă: privește omule cerul, e așa cum l-ai vrut tu, în alb și negru!

Iartă-ne, Radule!”, este mesajul publicat pe site-ul Asociației „Șepcile Roșii 1919.

Radu Țenter va fi înmormântat sâmbătă, la ora 13.00, în cimitirul Central.

Comentarii Facebook