Duminica 22 Decembrie

Mesajul unui sergent sanitar de la Spitalul Militar Cluj, care lucrează la Suceava. Și-au scris numele pe combinezoane pentru a se identifica - FOTO


Sergentul sanitar Gabriela Obreja, în vârstă de 26 de ani, face parte din echipa medicală a Spitalului Militar de Urgență “Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca care sprijină în această perioadă Spitalul Județean de Urgență din Suceava.

A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie ”Dunărea de Jos” Galați, specializarea ”Asistent medical general” și Școala Militară de Subofițeri Sanitari Sibiu.

Lucrează la Spitalul Militar de Urgență “Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca, Compartimentul Primire Urgențe din anul 2019.

Alături de colegii mei, am venit în sprijinul celor de la Spitalul Județean de Urgență Suceava pentru a-i ajuta să treacă peste aceste momente grele provocate de acest inamic nevăzut numit Coronavirus. Este o perioadă foarte dificilă pentru noi, dar mai ales pentru cei de aici.

Doar împreună vom putea reuși!

Am o recomandare pentru cetățenii țării: să stea în casă, doar așa ne vor putea ajuta să ne întoarcem cu bine acasă și îi vor putea proteja pe cei dragi. Sper să fie bine!”, a spus Gabriela.

Comentarii Facebook