Duminica 22 Decembrie

METEO: COD PORTOCALIU de ploi torențiale și vijelii în Cluj și alte 18 județe din țară


Meteo. Meteorologii au emis, miercuri, noi avertizări Cod Portocaliu și Cod Galben de ploi torențiale și vijelii. 19 județe vor fi sub avertizare Cod Portocaliu de vijelii.

Meteo. Avertizare Cod Portocaliu de vijelii la Cluj

Avertizarea Cod Galben este în vigoare miercuri de la ora 17:00 până vineri la ora 11:00 și anunță ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică temporar accentuate în Transilvania, Maramureș și zona deluroasă a Olteniei, Munteniei și Moldovei, precum și în nordul Carpaților Orientali.

Temporar se vor semnala averse însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și izolat 40-50 l/mp.

Meteo. În Cluj și alte 18 județe, cod portocaliu până vineri

Astfel de fenomene se vor semnala și în restul teritoriului, dar în intervale scurte de timp.

Avertizarea Cod Portocaliu vizează 19 județe și va fi în vigoare miercuri, 19 mai, de la  ora 17:00, până vineri, 21 mai, la ora 11:00.

Județele vizate sunt Cluj, Harghita, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea și Buzău.

Vor fi ploi importante cantitativ, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40-50 l/mp și izolat 70 l/mp.

La altitudini de peste 1.700-1.800 m, ploile vor determina topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă prezent în continuare la altitudini mari, unde măsoară în general între 15 și 140 cm.


Comentarii Facebook