METEO. Vreme rea de Paște. Temperaturile scad și își revin abia în 3 mai
Meteo. Meteorologii anunţă vreme răcoroasă în următoarele trei săptămâni, care includ Paştele şi vacanţa de 1 Mai. Temperaturile revin la valorile normale, din 3 mai.
Meteo. Săptămâna 12 aprilie - 19 aprilie
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în jumătatea vestică a ţării.
Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea nordică a ţării, dar mai ales în regiunile centrale şi de nord-vest, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Meteo. Săptămâna 19 aprilie - 26 aprilie
Temperaturile medii ale aerului vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări.
Cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, dar cu posibilitatea unui deficit local în extremitatea nordică a ţării.
Meteo. Săptămâna 26 aprilie - 3 mai
Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.
Meteo. Săptămâna 3 mai - 10 mai
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări.
Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi deficitare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă
0 Comentarii