Duminica 22 Decembrie

Miclea, fostul ministru al Educației, susține că în liceu trebuie să se intre cu minim CINCI

 

Fostul ministru al Educaţiei Mircea Miclea a declarat că actualul sistem de educație este absurd, pentru că se intră la liceu fără limită de medie. 

 

Eu am propus în Legea educaţiei o soluţie, după model finlandez, care a fost boicotată şi nu a fost luată în considerare şi care ar trebui avută în vedere. Astfel, ar trebui un învăţământ obligatoriu cu clasă pregătitoare plus nouă clase de şcoală primară şi gimnazială, după care să se dea examen de admitere la liceu, iar liceul să fie de trei ani. La finalul acestui ciclu, elevul va avea 16 ani şi se poate angaja pe piaţa muncii. Dacă nu se angajează, poate da examen la liceu şi să urmeze liceul. Iar acest examen să aibă loc în acele licee unde numărul de candidaţi depăşeşte numărul de locuri, iar media de intrare să fie minim 5. Este o schemă logică. Nu se va ajunge la situaţia de acum, în care intră elevi la liceu cu medie sub 3”, a spus Mircea Miclea, citat de Mediafax.

 

El crede că elevii cu medii mici nu ar trebui să urmeze liceul.

Comentarii Facebook