Duminica 22 Decembrie

Mii de amenzi pentru nerespectarea măsurilor împotriva COVID-19 în Ajunul Crăciunului. Câte dintre ele au fost aplicate la Cluj


Polițiștii din toată țara au aplicat, în cursul zilei trecute, aproape 5.700 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor împotriva COVID-19.

Astfel, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 24 decembrie a.c., 5.669 de  sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.131.480 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

La nivelul județului Cluj, în data de 24 decembrie au fost aplicate 171 de amenzi, în valoare totală de 31.250 lei.

Comentarii Facebook