Duminica 22 Decembrie

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, împreună cu Mircea Lucescu şi Dan Petrescu au inaugurat un centru pentru refugiaţii ucraineni din Cluj


Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, Însărcinatul pentru Afaceri al Ucrainei la București, Păun Rohovei, antrenorii echipelor de fotbal Dinamo Kiev şi CFR Cluj – Mircea Lucescu şi Dan Petrescu, au vizitat, miercuri, Centrul suport integrat pentru refugiați ucraineni amenajat într-un hotel din Cluj-Napoca.

Am venit aici să vedem o iniţiativă care arată ce bine poate să funcţioneze solidaritatea cu poporul ucrainean în aceste momente, dacă funcţionează bine iniţiativa privată cu sprijinul autorităţilor locale. Clujul este din punctul acesta un exemplu şi noi, de la Bucureşti, ne uităm cu invidie pozitivă la acest aspect”, a declarat Vasile Dîncu, într-o conferinţă de presă susţinută alături de Păun Rahovei, de prefectul de Cluj Irina Munteanu şi de preşedintele Clubului CFR Cluj, Cristi Balaj.

Acest centru pentru refugiaţi pe care l-a organizat Clubul CFR Cluj şi echipa din jurul echipei noastre de fotbal, echipei campioane, arată că echipa campioană poate să fie campioană şi în ceea ce priveşte responsabilitatea socială. Este un lucru şi un exemplu pe care sportul îl poate da. Pe de altă parte arată încă o dată solidaritatea pe care poporul român în general, Guvernul României şi toate celelalte instituţii, autorităţile locale o au cu încercatul popor ucrainean în aceste momente”, a mai spus Dîncu.

grup cluj 1.jpg

Vreau să aduc în primul rând sincere mulţumiri Guvernului României, preşedintelui României, societăţii civile române, care au demonstrat o solidaritate fără precedent faţă de un popor care suferă o invazie, un război nemaipomenit, dus de nişte oameni care nu au fost de acord ca poporul ucrainean să aibă un viitor luminos”, a declarat Păun Rohovei

grup cluj 2.jpg

Preşedintele CFR Cluj, Cristi Balaj, a spus că pe lângă amenajarea centrului, în cursul serii va fi organizat şi meciul amical dintre CFR Cluj şi Dinamo Kiev, meci precedat de un spectacol, iar toate fondurile vor fi donate pentru sprijinirea refugiaţilor ucraineni.

Suntem bucuroşi, nu neapărat mândri, că am avut posibilitatea, Clubul CFR Cluj, să fie implicat în acest proiect frumos. Iniţiativa a fost şi în spate a celor care susţin acest club, nu în ultimul rând colegilor noştri de la stadion, oameni care zi de zi au fost implicaţi în a rebrendui, în a asigura condiţii cât mai bune celor care acum ca şi casă Hotelul Granata, în oraşul Cluj-Napoca”, a declarat Cristi Balaj.

grup cluj 3.jpg

Ministrul Vasile Dîncu va participa, în cursul zilei de miercuri, la spectacolul „Credință și Onoare”, care va avea loc la Opera Națională Română Cluj-Napoca, iar de la ora 21.30 va asista la meciul de fotbal CFR 1907 Cluj – DINAMO KIEV, un meci caritabil pentru pace organizat pentru sprijinirea ucrainenilor greu încercați de războiul din țara lor. 


Comentarii Facebook