Duminica 22 Decembrie

Ministrul Dan Șova, primit la Prefectura Cluj într-o sală în care ploua - FOTO

 

Ministrul Marilor Proiecte, Dan Șova, a fost primit la Prefectura Cluj într-o sală în care ploua.

 

Condițiile oferite de Prefectura Cluj la conferința de presă organizată cu ocazia vizitei ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, au fost sub orice critică

 

Instalația de sonorizare nu a funcționat bine, iar pe jos erau cârpe pentru a absorbi apa care curgea din tavan. Dan Șova s-a enervat de mai multe ori pentru că nu auzea întrebările jurnaliștilor. ”Nu aud nimic, domnule!”, i-a transmis ministrul prefectului Gheorghe Vușcan, vizibil iritat de întreaga situație.

 

Vă invit ca următoarea conferință de presă să o ținem la Consiliul Județean Cluj, unde avem condiții foarte bune”, a spus și Horea Uioreanu, președintele Consiliului Județean Cluj.

Comentarii Facebook