Duminica 22 Decembrie

Ministrul Sănătății: Părinții ar putea fi acuzați de rele tratamente dacă un copil moare pentru că nu a fost vaccinat



Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat că legea vaccinării nu prevede sancţiuni pentru părinţi, ci se referă la rele tratamente aplicate copilului. Bodog a precizat că dacă un copil moare din cauza deciziei părintelui de a nu-l vaccina, acesta poate fi acuzat de rele tratamente.

"Fac precizarea din start că în această lege nu au fost prevăzute sancţiuni. Singurul lucru care este prevăzut în această lege este o referire la rele tratamente aplicate copilului. Această prevedere există în lege la momentul de faţă, nu este prevăzută în legea vaccinării, ci este prevăzută în lege. Eu cred că dacă un copil moare din cauza decizie părintelui de a nu-l vaccina, eu cred că părintele respectiv poate fi acuzat de rele tratamente aplicate copilului. Aceasta este situaţia la care se referă legea vaccinării. Dacă va fi nevoie să clarificăm acest aspect îl vom clarifica", a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, la Conferinţa "Vaccinarea: o problemă de sănătate publică. Copii, dincolo de cifre", potrivit Mediafax.

Bodog a susţinut că legea nu prevede sancţiuni pentru părinţi, ci sancţiuni pentru stat.

"Această lege nu prevede sancţiuni pentru părinţi. Această lege prevede sancţiuni pentru stat, prevede sancţiuni pentru minister, prevede sancţiuni pentru toate lumea de sus până jos şi cred că este important acest lucru şi cred că programul de vaccinare al statului trebuie să cuprindă atât aprovizionarea, cât şi educarea părinţilor şi aceste grupuri de lucru care sunt prevăzute în lege, grupurile tehnice, au această menire a de a explica părinţilor, de a face chiar acţiuni de mediere în situaţie în care părinţii refuză vaccinarea", a spus ministrul Sănătăţii.

Potrivit ministrului, un medic sau un părinte responsabil nu poate să spună că vaccinarea dăunează copilului indiferent care este statutul social al acestuia.

"Există situaţii în care vaccinarea este contraindicată din punct de vedere medical şi aceste situaţii sunt descrise în lege", a mai spus Florian Bodog, afirmând că proiectul de lege pus în dezbatere publică a fost realizat de specialişti şi corespunde realităţilor actuale.

Comentarii Facebook