Duminica 22 Decembrie

Ministrul Sănătății și-a dat demisia după scandalul dezinfectaților

 

Patriciu Achimaș Cadariu, ministrul Sănătății, și-a dat demisia, în urma scandalului legat de dezinfectanții diluați din spitale.

 

Polițiștii au descins, sâmbătă, la 25 de unități sanitare din Cluj, București și alte 20 de județe, pentru a ridica probe și înscrisuri privind săvârşirea infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor şi falsificare sau substituire de alimente ori alte produse.

 

Conform IGPR, acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal, privind săvârşirea infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor (faptă prevăzută de art.352 din Codul penal) şi de falsificare sau substituire de alimente ori alte produse (faptă prevăzută de art. 357, din Codul penal), sub coordonarea procurilor din cadrul P.I.C.C.J., împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii.

 

Totodată, sunt puse în aplicare 4 mandate de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Ilfov, la sediul şi punctele de lucru ale unei societăţi comerciale.

 

Au fost făcute verificări și la Institutul Oncologic, pe care Cadariu l-a condus înainte de a fi numit ministru.

Comentarii Facebook