Mircea Bravo, implicat într-un accident în Bihor! A intrat cu mașina într-un stâlp, soția sa se afla în autoturism
Mircea Bravo a fost implicat într-un accident rutier, luni dimineaţă, în Bihor, în timp ce era cu soţia în maşina, iar tânăra ar fi avut de suferit.
„Luni, 4 decembrie a.c., în jurul orei 09:23, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Beiuș au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112, că, pe drumul județean 764, în localitatea Roșia, județul Bihor, s-a produs un accident rutier”, a transmis Poliția Beiuș.
Soția vloggerului clujean a suferit un atac de panică și ar fi fost transportată la spital pentru mai multe investigații.
Mircea Bravo a fost imediat testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost unul negativ. Același rezultat l-a avut și în urma testării cu aparatul ce detectează substanțele interzise.
Potrivit polițiștilor, Mircea Bravo ar fi pierdut controlul mașinii și a intrat pe contrasens, apoi a lovit un stâlp de electricitate. De asemenea, în momentul accidentului în mașină se afla soția lui Mircea Bravo, Georgiana, dar şi Lenuţa Moldovan din Chinteni, cea care joacă rolul bunicii în videoclipurile lui, potrivit BIHOREANUL.ro.
12 Comentarii
Parca is frati :))))
No ce-i Mirciulica? Ti-ai arătat creierul ala 0?
Nu-i bai, că mai faci fo tri filme, mai mei pă la chintau mai iei niște bani publici pe videouri de tri lei cu bună-ta
Iară pă nievastă să ți-o ***ă câinii și gunoierii.
Bine Mirciu?
No șe...
Urâțică găina ...
@Baba Cloantza: !
@ma-ta aia de 100 kg in viu e mai faina ?: Relax prostane
Viteza, sau gheata pe drum si drumarii fac economie la nisip?
o scapat Lenuța , dupa ce si-o bagat in pamant un copil. io trebuit sa mearga la lucru, la curatenie la ratuc sau cum ii zicea atunci, a lasat copilul grav bolnav acasa s a mers la lucru. apoi a murit copilul. asta i tanti lenuta di chinteni
@tanti lenuta: wowwwwww woooww bobitaaaa, nu eram pregatit pt asa lopata din fundul curtii
@tanti lenuta:
@Sursa?: ce surse vrei , surse oficiale sunt vecinii si locuitorii mai vechi din chinteni care stiu ce poama era tanti lenuta. nici un locuitor vechi nu are un cuvant bun despre tanti lenuta.