Duminica 22 Decembrie

Moarte suspectă într-o localitate din Cluj. Cadavrul unui bărbat a fost găsit sub o căpiță de pănuși



Un caz suspect de deces a avut loc, miercuri, în localitatea clujeană Nireș.

Mai exact, cadavrul unui bărbat a fost găsit de un localnic, în spatele casei sale, sub o căpiță de pănuși. Bărbatul decedat era pe jumătate dezbrăcat, potrivit someseanul.ro.

Persoana care a fpcut descoperirea a sunat la 112, iar la fața locului s-au deplasat procurori, polițiști și criminaliști, care au făcut cercetări încercând să găsească indicii care să-i conducă spre cauza decesului.

Cadavrul nu a fost identificat încă.

În jurul orei 12.00, poliția a fost sesizată cu privire la faptul că a fost găsit cadavrul unui bărbat în grădina unui imobil din localitatea Nireș. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă pentru a efectua cercetări. În urma unei verificări sumare, nu au fost observate urme de violență pe trupul bărbatului. Urmează ca un medic legist să facă investigații mai amănunțite pentru a se stabili cauza exactă a decesului. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili identitatea bărbatului și împrejurările exacte în care a survenit decesul acestuia”, a declarat și purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Cluj.

Comentarii Facebook