Duminica 22 Decembrie

Moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, aduse la Cluj-Napoca! Când va avea loc evenimentul închinării acestora


Parohia clujeană „Sfinții Împărați Constantin și Elena” va primi fragmente din moaștele sfinților ocrotitori.

O delegație a Bisericii Ortodoxe din Grecia, în frunte cu Arhimandritul Sosipatru Pitoulias, din Mitropolia de Veria, Naoussa și Kampania, va aduce la Cluj-Napoca, o raclă cu fragmente din moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Sfintele Moaște vor fi așezate spre închinare în biserică, unde vor rămâne pentru totdeauna spre binecuvântarea și sfințirea credincioșilor.

Sâmbătă, de la ora 18:00, va avea loc întâmpinarea delegației și slujba Vecerniei Mari cu Litie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Duminică, de la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și  Clujului va sluji Sfânta Liturghie, iar seara, de la ora 18:00, se va oficia Vecernia și Acatistul Sfinților Împărați Constantin și Elena, transmite radiorenasterea.ro.

Comentarii Facebook