Miercuri 25 Decembrie

Moment emoționant la urne! Primarul din Florești a venit la vot însoțit de fetița lui: Responsabilitatea votului se învață încă din copilărie


Bogdan Pivariu, primarul comunei Florești a ieșit la vot, duminică dimineața, în Florești.  Primarul a fost un adevărat exemplu civic, fiind însoțit de fetița lui la urne.

Cea mică a fost prezentă în secția de votare alături de tatăl său, deși nu are încă drept de vot, învățând încă din copilărie importanța votului. Evident, nu a putut vedea momentul în care primarul Floreștiului a pus ștampila în cabina de vot, întrucât legea nu permite intrarea cu cu o persoană, chiar și atunci când este vorba de un copil, dar a urmărit emoționată momentul intruducerii votului în urnă.

Prin exemplul personal, părinții și liderii pot inspira copiii să devină cetățeni activi și responsabili. Acesta a subilinat că a votat un candidat care va lupta pentru interesele floreștenilor.

,,Am votat candidatul care este în măsură să lupte pentru interesele noastre și care care ne cunoaște Într-o perioadă în care democrația noastră trebuie întărită, este esențial să ne facem auziți prin votul nostru.

 Este important să avem reprezentanți în funcțiile de decizie care să ne susțină și să ne ajute să continuăm modernizarea Floreștiului ”, a transmis Bogdan Pivariu, la ieșirea de la urne.

468216946_1055519423252394_1010469741839640520_n.jpg


Comentarii Facebook