Momente sfâșietoare în Turda. Laura Roșca a fost condusă pe ultimul drum, sora geamănă a artistei a venit la înmormântare din Marea Britanie


Lacrimi şi durere la Turda, colegii și familia au condus-o pe ultimul drum pe tânăra artistă Dj Lalla, care a fost găsită înecată pe malul mării, pe o plajă din Mamaia. Sora ei geamănă a venit din Marea Britanie pentru înmormântare.

DJ Lalla a fost astăzi înmormântată la cimitirul din Turda, fiind condusă pe ultimul drum de rude, prieteni şi apropiaţi.

Seara trecută, la capelă, a avut loc priveghiul, la care au participat aproximativ 25 de persoane. Astăzi, de la ora 14:00, DJ Lalla a fost condusă pe ultimul drum, după ce ne-a părăsit mult prea brusc şi mult prea devreme, scrie Antena 3 CNN.

Tânăra cunoscută în lumea muzicală ca DJ Lalla (Laura Claudia Rosca) a fost găsită fără viață pe o plajă din Mamaia în dimineața zilei de joi, 28 septembrie. Autopsia a arătat că Lalla a murit înecată, însă poliţiştii trebuie să stabilească dacă era singură sau nu în momentul în care a intrat în mare. Camerele de supraveghere din dreptul clubului, care ar fi putut lămuri misterul, nu funcţionează. Ancheta continuă. În acest caz a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.

Foto. Antena 3 CNN

Comentarii Facebook