Duminica 22 Decembrie

Monopostul electric al Universității Tehnice Cluj-Napoca a concurat în circuitul Formula Student din Cehia - FOTO


Echipa Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) a participat, în perioada 06-12 august 2023, la competiția Formula Student Czech, care a avut loc pe Autodromul Most din Republica Cehă.

Pentru a doua oară prezentă în cadrul unei competiții oficiale de Formula  Student, UTCN rămâne singura universitate din România reprezentată în cadrul acestei competiții  internaționale la secțiunea de vehicul cu propulsie electrică. 

Sunt mândru de evoluția echipei de Formula Student a UTCN, care creează mediul 

oportun pentru dezvoltarea educației și contribuie la cercetare și inovare în domeniul automotive pe  plan internațional. Felicit studenții care s-au implicat cu pasiune și dăruire și colectivul cadrelor  didactice care sprijină această acțiune atât de importantă pentru viitorul ingineriei și al autovehiculelor electrice, în mod particular”, a declarat rectorul UTCN, Prof.dr.ing. Vasile  Țopa. 

370476967_310854327975546_8195707686242747066_n.jpg

Studenții UTCN au participat cu o versiune îmbunătățită a monopostului anterior, din punctul de vedere al caracteristicilor mecanice, al caroseriei și funcționalității sistemelor electrice.

Scopul echipei este de a oferi studenților UTC-N oportunități de lucru în echipă și de dezvoltare a competențelor inginerești, atât prin prisma autonomiei de care aceștia beneficiază, cât și datorită colaborărilor cu mediul socio-economic. Experiența competiției din acest an a oferit un feedback valoros din partea inspectorilor tehnici și ai juriului, format din personalități din domeniul motorsport.

370471196_310854191308893_6044721926501250219_n.jpg

Formula Student reprezintă cea mai amplă competiție de inginerie și motorsport pentru studenți, reunind sub egida Society of Automotive Engineers (SAE International) competiții din toate colțurile lumii, la care participă studenți din universități de top și membri ai juriului din mediul socio-economic. 

Responsabilitatea în a asigura continuitatea financiară, logistică și motivațională în cadrul echipei de Formula Student Electric, revine în mare măsură celui ce asumă an de an cadrul general de manifestare al membrilor echipei, indiferent de facultatea sau specializarea pe care o urmează în cadrul UTCN. S-a pornit la drum cu un vis și patru anvelope, iar acum după numai 4 ani, în spatele echipei există departamente, structuri de coordonare, capacitate de diseminare către membrii noi și poate cel mai important, un monopost validat tehnic și funcțional, în jurul căruia ingineria și spiritul inovativ produc emoție creatoare, cu o viteză greu de egalat de alte proiecte. Accesul și menținerea în grupul select al universităților care dețin o echipă de Formula Student și își coordonează studenții în a participa an de an la o competiție cu atâtea valențe tehnice, reprezintă un deziderat al fiecărei școli automobilistice care dorește ca pe lângă recunoaștere și validare tehnică, să aibă și un cuvânt de spus în dezvoltarea mobilității pentru generațiile viitoare”, a declarat Prof.dr.ing. Bogdan-Ovidiu Varga, coordonatorul Formula Student electric UTCN.

370367107_310854167975562_3016762811169328000_n.jpg

Comentarii Facebook