Sambata 23 Noiembrie

Morcan, tânărul care a dat cu spray la petrecerea elevilor de la Huedin, a fost eliberat

 

Ioan Horea Morcan, reținut sâmbătă, 23 februarie, de procurorii din Huedin, după incidentul la care a murit un elev de 18 ani, a fost eliberat.

 

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin i-au interzis lui Morcan să părăsească localitatea de domiciliu timp de 30 de zile.

 

Cercetările procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin au arătat că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1.15, la Balul Îndrăgostiților organizat de LIverul Octavian Goga a avut loc o altercaţie între un grup de țigani, care au intrat la petrecere deşi erau agenți de securitate angajați, şi Ioan Horea Morcan, un tânăr de 28 de ani, patron al unei firme de construţii. 

 

Morcan s-a dus până la mașină pentru a aduce un spray paralizant și s-a întors să îi pună la punct pe agresori. ”A dat cu spray, iar în acel moment s-a instaurat panica în rândul celor prezenţi. Cei 200 de elevi au părăsit aproape simultan sala. Tânărul care a decedat era la vreo cinci metri de locul unde Morcan a folosit spray-ul şi nu a fost implicat în altercaţie. Victima a părăsit repede localul împreună cu un prieten, dar pe scări i s-a făcut rău şi a căzut la pământ. La autopsie s-a descoperit că avea o problemă cardiacă”, a spus un anchetator.

 

Morcan este cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri, procurorii nereușind să stabilească o legătură între folosirea spray -ului paralizant și decesul tânăruului Sergiu Trifu.

 

Detalii ȘOCANTE despre moartea elevului Sergiu Trifu! A fost o altercație, elevul a căzut pe scări și a fost călcat în picioare - VIDEO

Comentarii Facebook