Duminica 22 Decembrie

Moții salvatori din Munţii Apuseni la înmormântarea tatălui lui Vasile Blaga. S-au întâlnit cu Traian Băsescu

 

Cinci moţi salvatori ai răniţilor din accidentul aviatic din Munţii Apuseni au fost la Bihor, duminică, la înmormântarea tatălui liderului PDL, Vasile Blaga.

 

Surse politice locale, citate de Mediafax, au precizat că salvatorii s-au aflat în localitatea Petrileni, la înmormântarea lui Antim Blaga, tatălui preşedintelui PDL, Vasile Blaga.

 

Întâlnirea cu Traian Băsescu ar fi avut loc la cererea șefului statului.

 

În 20 ianuarie, un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba. În urma accidentului, pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa, în timp ce patru medici şi copilotul au fost răniţi. Victimele accidentului au fost găsite de localnici din Apuseni, primii care au ajuns la epavă fiind Argentin Todea, Gheorghe Trif şi Gheorghe Giurgiu.

Comentarii Facebook