Duminica 22 Decembrie

Muzeul Copiilor se deschide în Apahida. Este unic în România - FOTO

 

Muzeul Copiilor se va deschide în Apahida, la finele acestei luni, într-un spatiu situat la ieșire din comună, pe marginea drumului national. 

 

Muzeu al Copilului este unic în România, și este coordonat de Fundația Doctrina. Aici copiii pot face experimente, pot întelee mai bine cum functionează legile fizicii , cum lucrează pompierii, medicii etc. 

 

Vine un copil cu părintele lui și poate să facă experimente în domeniul legilor fizicii sau ale curentului electric. Copilul poate să vadă cum e cu gravitația sau poate vedea cum funcționează legea magnetică. Există două bile magnetice care arată ce înseamnă forța electromagnetică, cum se atrag polii unui magnet, și multe altele. Există tot felul de locuri, unde copilul poate vedea cum lucrează un pompier sau cum se acordă primul ajutor medical, un supermarket etc. Mai avem un panou unde copii trebuie să rezolve în orb diferite puzzle-uri. Își introduc mânuțele în niște găuri și apoi cu propriile simțuri trebuie să rezolve acel puzzle”, a declarat Ioana Zbârcea, coordonatorul proiectului.

 

Complexul Exploratoriu a fost construit cu fonduri europene (512.000 de lei), cu conditia să fie anajate persoane vulnerabile. La Apahida au fost anajate mămici care își cresc singure copiii.

 

Pretul biletelor de acces sunt cam mari, 25 de lei pentru un copil și 10 lei pentru un adult.

 

Muzeul Copiilor este deschis în spatiul unei foste florării, care are 750 mp in interior si o curte de 4000 mp, cu alei pentru plimbare. 

Comentarii Facebook