Miercuri 25 Decembrie

Nepoți de Crăciun a ajuns la ediția 9. Sunt ajutați bunici din Cluj și Alba


Evenimentul caritabil ”Nepoți de Crăciun”, ediția 9, al Asociației Magic People, a avut loc duminică, 15 decembrie.

Și în acest an ideea de la care a pornit proiectul a fost de a ajuta vârstnicii singuri și cu o situație financiară precară. Proiectul nu se rezumă doar la a oferi un cadou bunicuților, ci și la a petrece puțin timp cu ei în acestă minunată perioadă.

Gazda evenimentului a fost un mall clujean, unde au avut loc spectacole de magie, dans, concerte și colinde de Crăciun. Publicul a simțit astfel magia sărbătorilor de iarnă și bucuria de a dărui.

Un supermarket s-a alăturat și în acest an acțiunii umanitare și a donat alimente de bază pentru pachetele care au ajuns la bunici. Un pachet conține 1l ulei, 1kg făină, 1kg zahăr, o pungă de paste, 1 cozonac. Beneficiarii acestei acțiuni sunt centrele de vârstnici din Cluj, proiectul ”O masă caldă” și vârstnicii din județul Alba.

Alimentele au fost sortate cu ajutorul voluntarilor, iar în data de 17 decembrie 2018 nepoții au împărțit bucurie și zâmbete în centrele din Cluj, unde bunicuții i-au primit cu brațele deschise și au colindat împreună. Unul dintre bunicuți a scris chiar și o poezie.


Faptul că vă amintiți de noi în fiecare an

E un obicei profund uman

Obiceiul de a dărui e plăcut, frumos

Și-apreciem ca deosebit de generos

Noi vă răsplătim cu o urare

Viața să vă fie plină cu de toate

Să aveți fericire, sănătate,

În viață cele mai frumoase rezultate

Va veni vremea să fiți și voi bunici

Iar nepoții voștri mari sau mici

O să vă facă un cadou aparte

Un concediu pe planeta Marte


Emil Tătar, 92 ani


În data de 18 decembrie, pachetele cu alimente au ajuns și la vârstnicii de pe Valea Arieșului.

În pragul sărbătorilor de iarnă, Nepoții de Crăciun te îndeamnă să simți acea magie despre care atât se vorbește și să îi surprinzi pe bunicuți cu o faptă bună, o îmbrățișare și un zâmbet, la fel cum, cel mai probabil, ei au făcut în nenumărate rânduri pentru tine!

Comentarii Facebook