Un pelerin care a fost la Mănăstirea Nicula a relatat, plastic, ce a observat pe drumul spre locul de rugăciune. 

”Lume multă și de calitate proastă. Așa e când oamenii sau lucrurile vin la grămadă. Cel puțin asta a ieșit în evidență. Un șofer urca pe ulițele întortocheate către mănăstire și era să calce o credinciosă. Doamna n-a scăpat ocazia să-l întrebe dacă e cretin. Altă doamnă venerabilă se ușura verbal despre faptul că s-a ”pișat”. Poliția organiza filtre de acces cu autovehiculul cu criterii numai de ei știute. Jandarmi se giugiuleau prietenește. Alți jandarmi se întrebau ce-și bagă în sandvici. Mușchiuleț. Sigur că burdihanele alea ce apără drepturile și libertățile cetățenești într-o democrație trebuiau întreținute cumva. Oameni se holbau nepoliticos la mine, cu și fără pălărie. Mitropolitul Andrei dădea interviuri în cetatea cucerită a greco-catolicilor. Vânzare și vânzare peste tot. Teolog ce se lăuda unei domnișoare că-l face nu doar preot, ci și protopop, numai că nu vrea el. Jos, la greco-catolici, oamenii se prefăceau că nu se cunosc. Apatie a preoților față de credincioși, de neimaginat în alte medii unde preoții dau mâna cu credincioșii la ieșirea din biserică. Loc de rugăciune nu găseai. Peste tot era lume, muzică, slujbă, pregătiri febrile.

Și da, crucea de pe unul din două turnuri ale bisericii de zid ale mănăstirii era strâmbă...”, a relatat pelerinul.