Ninsorile abundente au dat peste capul traficul pe drumurile clujene! Poliția aplică sancțiuni pentru lipsa deszăpezirii


În urma fenomenelor meteorologice recente din județul Cluj, caracterizate de ninsori abundente, traficul rutier pe sectorul de drum DJ107R, între localitățile Ciurila și Sălicea, s-a desfășurat în condiții dificile.

Polițiștii au efectuat verificări asupra stării de viabilitate a drumului, constatând că partea carosabilă era acoperită cu zăpadă, ceea ce a generat dificultăți pentru participanții la trafic.

 Pentru a asigura desfășurarea în siguranță a circulației, polițiștii au intervenit pentru dirijarea traficului și au dispus măsuri operative pentru remedierea situației.

Totodată, în perioada 21-22 noiembrie a.c., polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda au aplicat două sancțiuni contravenționale operatorului economic responsabil pentru întreținerea acestui tronson de drum, având în vedere obligațiile legale privind deszăpezirea.

Comentarii Facebook