Duminica 22 Decembrie

Noapte de groază pentru o familie din Cluj. Tencuiala tavanului, unui bloc ANL, a căzut în camera unde dormea bebelușul


Doar norocul a făcut ca tencuiala de pe tavanul unui apartament, al unui bloc ANL din Dej, să nu rănească un bebeluș și femeia care se aflau în cameră.

Mai exact, în cursul nopții, tencuiala de pe tavan s-a desprins și a căzut pe podea. Cu toate că în cameră se aflau două persoane, acestea au scăpat nevătămate.

Bucata de tencuială căzută are câţiva metri pătraţi practic jumătate din tavanul încăperii şi de data aceasta chiar putem spune că doar norocul a făcut ca nimeni să nu fie rănit. Mama şi băieţelul ei de 1 an şi 8 luni dormeau pe aceeaşi canapea la doar câţiva centrimetri de locul în care zeci de kilograme de moloz tencuiala si glet au acoperit podeaua si patutul celui mic. 

De altfel, noaptea de coşmar a fost prima petrecută de familie în noul apartament. Oamenii au amânat să se mute acolo după ce în august tavanul s-a mai prăbuşit o dată în living. Atunci, toate apartamentele au fost verificate de constructor, potrivit Observator.

,,Dacă cădea pe copil, Doamne fereşte nici nu vreau să mă gândesc", spune locatara păgubită.

,,Am crezut că umblă cineva aici şi a picat dintr-odată tavanul, eu m-am speriat, soţul dormea m-am dus repede la el. Copilul s-a speriat şi el, a plâns. Mi-e frică aşa", a mai declarat Simina, locatara păgubită.


Comentarii Facebook