Duminica 22 Decembrie

Noi sisteme de supraveghere și monitorizare a traficului pe Autostrada Transilvania. Când vor fi puse în funcțiune


Autostrăzile din România vor fi dotate cu sisteme avansate de supraveghere, asemănătoare celor din Germania, pentru a facilita gestionarea traficului și informarea șoferilor cu privire la condițiile de drum și vreme. Aceste sisteme vor include camere de supraveghere fixe și mobile, aparate radar, senzori și diverse tipuri de echipamente de monitorizare a traficului. 

De asemenea, vor fi instalate stații meteo și panouri electronice care vor afișa informații esențiale pentru șoferi, cum ar fi incidentele rutiere sau condițiile meteorologice nefavorabile, relatează observatornews.ro.

Sistemele vor fi montate pe autostrăzile A1, A2, A3, dar şi pe Drumul Naţional 1, care este cea mai aglomerată şosea din ţară.  

Contractul, care a fost atribuit de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, are o perioadă de proiectare de 6 luni şi o perioadă de execuţie de 18 luni.

De exemplu, numai pe autostrada Autostrada Transilvania, pe un tronson de 60 de kilometri, vor fi montate nu mai puţin de 20 de astfel de echipamente, care vin în sprijinul şoferilor, dar şi al autorităţilor. 

Comentarii Facebook