Nopțile Albe ale Galeriilor vin la Cluj! Când va avea loc evenimentul
Centrul Cultural Clujean, prin proiectul ECCA - Centrul European de Artă Contemporană și în parteneriat cu ASUAD, anunță că organizează, între 2-3-4 octombrie, ediția clujeană a Nopții Albe a Galeriilor, programul dedicat artei contemporane care se desfășoară în Cluj, București și alte 12 orașe din țară.
Astfel, la Cluj, publicul este invitat să petreacă 3 nopți albe în compania artei contemporane, între orele 18:00 - 00:00. Din traseul cultural nocturn fac parte lucrări și momente de artă din genuri şi expresii artistice variate, de la pictură, sculptură, ceramică, desen, fotografie și film, la instalație, artă multimedia și design multisenzorial în 15 spații participante din oraș: galerii de artă, instituții culturale, spații alternative și ateliere de artiști, anunță organizatorii.
Între participanții NAG din acest an de la Cluj se află Clujotronic, festivalul organizat de Centrul Cultural German și Institutul Francez Cluj, un concept inedit prin care sunt promovate și susținute experimentele interdisciplinare care îmbină arta și tehnologia. De asemenea, cunoscuta galerie White Cuib de pe strada F.D. Roosevelt va vernisa odată cu deschiderea evenimentului expoziția Unde noaptea e plină de stele, a grupului Monotremu. Un alt punct de interes pentru public este Galeria Matca, care va participa cu expoziția colectivă Yet means at this time, or up to now, or at a future time, despre atipicul 2020 și schimbările sale. Expoziția în cauză se concentrează în jurul felurilor în care ne amintim, rememorăm, stocăm și configurăm ceea ce știm, în baza unor procese cumulative care pot transfigura uneori identitatea a ceea ce credem că deținem ca informație, așa cum aflăm din textul expozițional.
Pe harta NAG 2020 se află și o serie de spații noi, cum ar fi Mănăstirea Franciscană din Piața Muzeului, aflată la prima participare la eveniment. Acolo se desfășoară în perioada septembrie - octombrie expoziția satelit Departures from the sphere, ce face parte din proiectul Both Ways - o expoziție policentrică din punct de vedere fizic, desfășurată în cinci locații europene. Vizitatorii vor putea vedea aici lucrări ale artiștilor Floriama Cândea, Horia Damian, Laurențiu Ruță și Ioana Vreme Moser, printre alții. De asemenea, tot în această perioadă va avea loc inaugurarea Zina Gallery, un spațiu nou de artă contemporană, aflat pe strada Axente Sever nr. 15A, unde vor expune artiștii Adrian Ganea, George Crîngaşu și Maria Balea.
Pe lângă spațiile expoziționale și cele alternative, organizatorii încurajează publicul să viziteze atelierele tinerilor artiști clujeni care se vor deschide în serile de eveniment, cum ar fi cel mai recent atelier intrat în circuit, Muncii Open Studios sau atelierul Vanesei Singenzia - UAU. Se vor regăsi pe traseul NAG 2020 și Loop Art Studio, unde artiștii propun publicului o incursiune directă, brută, în spațiul de lucru și în procesul lor de creație. De asemenea, în Piața 1 Mai își deschid porțile UNIREA Open Studios și oferă acces în 5 ateliere private care prezintă lucrările a 7 artiști vizuali.
Publicul este invitat să descopere toate cele 15 spații participante și proiectele expoziționale, cât și harta evenimentului aici: https://noapteagaleriilor.ro/ro/2020/cluj-napoca/.
”Organizăm o nouă ediție a Nopții Albe a Galeriilor la Cluj cu gândul că, într-un an extrem de dificil este cu atît mai important să ne îndreptăm, ca locuitori ai acestui oraș, încă o dată atenția către arta sa și modurile variate de a privi și imagina lumea. Este o cale de a ne susține și încuraja unii pe alții și de a regăsi plăcerea de a fi împreună prin intermediul artei contemporane”, a declarat Georgiana Buț, manager de proiect ECCA - Centrul European de Artă Contemporană.
”Anul acesta, din organizarea Noaptea Albă a Galeriilor face parte și ASUAD - Asociaţia Studenţilor Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca care are scopul de a forma o comunitate artistică activă și entuziastă și de a încuraja o studenție implicată în viața culturală a comunității. ASUAD participă nu numai prin implicarea directă în organizare, dar și prin voluntarii prezenți la spațiile expoziționale și promovarea evenimentului. “Colaborarea ASUAD-ului cu Centrul Cultural Cluj în cadrul evenimentului Noaptea Alba a Galeriilor arată că tinerii sunt interesați de cultură și doresc să se implice direct în scena artistică locală. Astfel, voluntarii vor ajuta ca acest proiect sa se desfasoare armonios, în același timp având ocazia să exploreze și viziteze spațiile artistice ale Clujului.”, a declarat Maria Sofrac, membru ASUAD.
1 Comentariu
Va iubim don Primar ca aduceti la Cluj si alte galeri sa invete de la noi ce ie U Cluj si Steaua sa steie acasa ca numa cu cainii sintem prieteni. Galeria U forever!!!!!!