Duminica 22 Decembrie

Nouă țeapă à la Cluj pusă la cale de livratori! Clujenii rămân fără bani și fără mâncare în câteva clipe: „Am cedat”


O nouă țeapă inventată de livratorii de mâncare din Cluj-Napoca face ravagii printre persoanele care preferă să comande online. 

Un clujean care și-a comandat mâncare de la un restaurant fast-food s-a trezit cu banii luați și fără mâncare, după ce livratorul a marcat comanda drept „livrată” în aplicație, dar produsele nu au mai ajuns. 

Am comandat ceva de la McDonald's. Comanda a fost acceptată și pregătită repede, iar curierul a ajuns acolo. Apoi, apasă pe butonul de anulare a livrării, iar aplicația începe să caute alt curier. Îmi este alocat un alt curier care merge la McDonald's să ridice comanda. Surpriză, comanda deja fusese ridicată de primul curier.

Am discutat cu managerul de la McDonald's și, cică, e o practică des întâlnită: curierii ridică comanda și anulează livrarea ca să o mănânce ei. Operatorul de la Glovo era complet depășit, oricum. El îmi garanta că doar întârzie comanda”, a reclamat clujeanul.

O altă persoană susține că a trecut printr-o situație similară. În cazul lui, livratorul s-a deplasat până în fața blocului în care locuiește, dar nu a mai livrat-o. 

Eu am pățit duminică seara următoarea fază... la Bolt Food:

Comanda plasată (tot la McDonald's), preluată de un curier (avea nume de român), livrată până în fața blocului, unde tipul a dat "livrată", dar fără să o livreze efectiv.

Am așteptat 10 minute să văd dacă mai vine. După 10 minute îl sun și îmi răspunde cineva nepalez care nu știa mai mult de două cuvinte în română sau engleză. Îl întreb de comanda mea, la care el: "McDonald's order for bla bla?". Îi zic că da, iar el îmi răspunde: "No order, no order, Mc is closed bla bla". Am cedat văzând că nu mă pot înțelege cu el.

Bolt nu are suport online, așa cum are Tazz (nici de ei nu sunt mândru), a trebuit să le las mesaj pe chat și să aștept până a doua zi să rezolve problema”, a semnalat un alt clujean.

Comentarii Facebook